Breaking News

Concert extraordinar de Crăciun al Corului de Copii Radio

Corul de Copii Radio, sub bagheta maestrului Voicu Popescu, a susținut sâmbătă seara un concert extraordinar de colinde, momentele muzicale fiind completate de joc dramatic, sugestive elemente de recuzită și proiecții video. Printre colindele românești interpretate de copii s-au numărat: ‘Sus boieri, nu mai dormiți’, ‘La Vitleem colo-n jos’, ‘Cetiniță, cetioară dragă’, ‘Domnuleț și Domn din cer’, alături de celebrul cântec de Crăciun Jingle Bells și de două compoziții semnate de britanicul John Rutter. Evenimentul s-a desfășurat cu participarea pianistei Magdalena Faur, iar la harpă a interpretat Iuliana Roșca. Unul dintre momentele speciale ale evenimentului a fost interpretarea suitei A Ceremony of Carols (Ceremonialul de Crăciun), semnate de compozitorul britanic Benjamin Britten — lucrare complexă, care reunește zece piese, cu acompaniament de harpă, și care a fost interpretată pentru prima oară în totalitate în România. „Corul de Copii Radio a adus din nou feeria Crăciunului cu un program alcătuit din două fațete contrastante: colindul clasic românesc — așa cum l-au imaginat compozitori ca Gheorghe Cucu, Nicolae Lungu, Ioan D. Chirescu, Emil Monția — și cântul medieval anglo-saxon, în ‘înveșmântarea’ modernă a lui John Rutter și Benjamin Britten. (…) O seară plină, o seara în care Corul de Copii Radio a însumat, să zicem așa, parcă toată energia anului aniversar, pentru că în această seară a trebuit să susținem un concert nu ușor, în două părți, un concert de colinde românești, lucrări complexe care au adus publicului două fațete contrastante — una lirică și senină, plină de duh, așa cum sunt colindele românești, și o alta cu un colind medieval înveșmântat în armonii contemporane, în armonii moderne, în care, sigur, iscusința lui Benjamin Britten în a armoniza și a transmite o atmosfera medievală într-un ambalaj atât de complex muzical au putut pune publicului, să zicem așa, mici probleme de înțelegere și de concentrare. În final, succesul a fost așa cum s-a văzut, unul important”, a declarat pentru AGERPRES Voicu Popescu. În debutul concertului, care a avut loc la Sala de concerte a Radiodifuziunii Române, președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj, cu prilejul aniversării a 70 de ani de la înființarea Corului de Copii Radio, în care a subliniat, între altele, contribuția valoroasă a micilor artiști, care formează cel mai important și valoros ansamblu vocal din România — ambasador cultural de prim rang în Europa și în lume. „Îmi face o deosebită plăcere să vă felicit la împlinirea a 70 de ani de existență. Între instituțiile cu o vechime venerabilă, Corul de Copii este cel care nu-și trădează niciodată vârsta, fiind mereu tânăr și transmițând întotdeauna energia membrilor săi și bucuria de a cânta împreună. În același timp, noile generații beneficiază din plin de tradiția și experiența care, în timp, au creat un profil unic în peisajul muzical al țării noastre. Corul de Copii Radio este astăzi cel mai important și mai valoros ansamblu vocal pentru tinerii din România și un ambasador cultural de prim rang în Europa și în lume. Succesul înregistrat pe scene importante demonstrează nivelul înalt și aprecierea de care se bucură corul peste tot unde răsună vocile membrilor săi”, se arată în mesajul șefului statului, prezentat de Sergiu Nistor, consilier de stat — Departamentul Cultură, Culte și Centenar. Președintele a menționat că, dintotdeauna, Corul de Copii Radio a exercitat o atracție puternică pentru tinerii talentați și a aplicat în același timp criterii de selecție stricte, motiv pentru care a devenit un sinonim pentru excelență. „Spiritul tânăr, pozitiv și vocile minunate din acest cor ne emoționează și ne bucură sufletele de fiecare dată când avem prilejul de a le asculta”, a mai arătat Klaus Iohannis. Concertul de Crăciun a fost prezentat la finalul unui an aniversar pentru Corul de Copii Radio, în 2015 împlinindu-se 70 de ani de la înființarea ansamblului. Un omagiu adus acestei formații l-a constituit și albumul Corul de Copii Radio — 70, prezentat de Editura Casa Radio. La încheierea concertului, cei prezenți au avut ocazia de a obține acest compact-disc într-o variantă ”personalizată”, prin autografele care au fost oferite de dirijorul Voicu Popescu. Tot cu acest prilej, în foaierul Sălii Radio, a fost lansat un volum dedicat lui Ion Vanica, fondatorul și primul dirijor al Corului de Copii Radio, lucrare semnată de Mariana Popescu și publicată sub egida Asociației Naționale Corale din România. Evenimentul de la Sala Radio va fi ulterior transmis prin Uniunea Europeană de Radio și Televiziune — European Broadcasting Union (EBU), în cadrul unui important proiect media — Euroradio Special Day of Christmas Music — care va celebra Crăciunul prin 14 concerte propuse de radiodifuziuni publice, difuzate pentru milioane de ascultători.