Sindromul de tunel carpian

Sindromul de tunel carpian apare atunci când ţesuturile ce înconjoară tendoanele din încheietura mâinii se inflamează (umflă) şi fac presiune asupra nervului median. Este foarte important să nu ignoraţi afecţiunea şi să vă prezentaţi cât mai repede la medicul ortoped.

De cele mai multe ori cauzele apariţiei sindromului de tunel carpian sunt necunoscute. Multe lucruri contribuie la dezvoltarea bolii. Studiile arată că femeile şi persoanele în vârstă au un risc mai mare de a dezvolta sindromul de tunel carpian. Există, de asemenea, o serie de alţi factori care pot provoca compresia tunelului carpian:

  • Ereditatea : Canalul carpian poate fi mai îngust în cazul unelor persoane. Această trăsătură poate fi genetică.
  • Activitatea: Repetarea aceloraşi mişcări pe o perioadă lungă de timp poate afecta tendoanele şi produce inflamaţie.
  • Sarcina: Schimbările hormonale din timpul sarcinii pot provoca retenţie de apă şi inflamaţie.
  • Afecţiunile asociate: Diabet zaharat, artrită reumatoida, afecţiunile glandei tiroide sunt condiţii medicale care pot provoca compresie la nivelul tunelului carpian.

Ce este sindromul de tunel carpian ?

Înţelegerea anatomiei articulaţiei mâinii vă poate ajuta să înţelegeţi mai bine sindromul de tunel carpian. Tunelul carpian este un pasaj îngust din încheietura mâinii, larg de aproximativ un centimetru. Partea de jos şi lateralele acestui tunel sunt formate de oasele încheieturii mâinii (carpiene). În partea de sus tunelul este acoperit de o bandă puternică de ţesut conjunctiv numit ligamentul carpian transversal.Nervul median este unul dintre principalii nervi de la nivelul mâinii. Acesta controlează senzaţiile din partea palmară a degetului mare, indexului, mijlociului şi inelarului. Împreună cu cele nouă tendoane ale muşchilor ce asigură flexia degetelor, nervul median trece de la nivelul antebraţul dvs. în mâna prin îngustul tunel carpian.

Cum apare sindromul de tunel carpian ?

Sindromul de tunel carpian apare atunci când ţesuturile ce înconjoară tendoanele din încheietura mâinii se inflamează (umfla) şi fac presiune asupra nervului median. Aceste ţesuturi poartă numele de sinoviala, ce are rolul de a lubrifia tendoanele, uşurând astfel mişcarea degetelor . Inflamarea sinovialei îngustează spaţiul şi aşa mic al canalului carpian, în timp apărând afectarea nervului median . Acest lucru poate duce la dureri de mână, amorţeala şi furnicături.

Este bine să diagnosticăm aceasta afecţiune cât mai timpuriu?

Deoarece boala se agravează în timp, cu cât mai repede se începe tratamentul, cu atât mai bine. După discutarea istoricul medical, medicul ortoped vă va întreba despre simptome. Au început treptat sau brusc ? Vin şi se duc ? Se accentuează noaptea ? Simptomele apar atunci când ţineţi ceva în mână, cum ar fi o carte sau un telefon? Toate acestea sunt semnele comune ale sindromului de canal carpian.Medicul ortoped va încerca să recreeze simptomele acestei afecţiuni prin examinarea încheieturii mâinii în diferite poziţii sau apăsând de a lungul traiectului nervului median până la apariţia senzatei de furnicătura sau amorţeala la nivelul degetelor.Teste electromiografice măsoară cât de severă este presiunea pe nervul median. Rezultatele lor ajută medicul ortoped în a stabili tratamentul corect pentru dumneavoastră.

Care sunt formele de tratament?

Atunci când sunt tratate de timpuriu, simptomele sindromului de tunel carpian pot fi ameliorate cu măsuri simple, fără o intervenţie chirurgicală.

  1. Imobilizarea – Orteza sau atela folosite pe timp de noapte vor ţine încheietura mâinii într-o poziţie neutră. Acest lucru previne iritarea nocturnă a nervului median care apare la mişcările de răsucire ale încheieturi mâinii din timpul somnului. De asemenea, purtarea unei atele în timpul activităţilor care agravează simptomele poate fi de folos.
  2. Antiinflamatoarele non steroidiene – Medicamente precum ibuprofenul (sau alte medicamente antiinflamatorii) reduc durerea şi inflamaţia.
  3. Schimbarea activităţii – Simptomele sunt precipitate de menţinerea pentru mult timp a mâinii şi încheieturii acesteia în aceeaşi poziţie. În cazul în care locul de muncă sau hobby-urile practicate agravează simptomele, schimbarea acestor activităţi pot încetini sau opri progresia bolii.
  4. Infiltraţii locale cu steroizi – Cortizonul este un puternic medicament anti-inflamator care, dacă este injectat în tunelul carpian poate duce la dispariţia durerilor. Simptomele însă pot reveni după o perioadă de timp. Infiltraţiile cu corticosteroizi nu se practică în mod uzual.
  5. Intervenţia chirurgicală – Decizia intervenţiei chirurgicale depinde de severitatea simptomalogiei dvs. În cazuri grave, de lungă durată, chirurgia poate fi recomandată pentru a preveni daunele ireversibile ale afectări nervului median. Chirurgul ortoped poate, de asemenea, lua în considerare intervenţia chirurgicală în cazul în care simptomele persistă după epuizarea tratamentelor non-chirurgicale.Scopul intervenţiei chirurgicale este de a face mai mult loc pentru nervul median şi tendoane. Există diferite tehnici chirurgicale pentru a face acest lucru, toate implicând tăierea ligamentului carpian transversal pentru a deschide tunelul carpian. Când ligamentul se vindecă va fi mai mult loc pentru nerv şi tendoane. Interventile chirurgicale pentru sindromul de canal carpian se fac de obicei cu anestezie locală. Cei mai mulţi pacienţi sunt capabili să meargă acasă la câteva ore după operaţie.După intervenţia chirurgicală vă puteţi aştepta la unele dureri, umflare şi rigiditate la nivelul încheieturii mâinii. O durere uşoară în palma poate dura mai multe luni, şi o recuperare completă poate dura până la un an. Cei mai mulţi pacienţi observa diminuarea semnificativă a simptomelor imediat după intervenţia chirurgicală. La persoanele cu simptomatologie severă sau de foarte lungă durată, recuperarea poate să nu fie completă nici după intervenţia chirurgicală. De aceea este foarte important să nu ignoraţi afecţiunea şi să vă prezentaţi cât mai repede la medicul ortoped.