Peste 66 de milioane de euro, fonduri nerambursabile atrase, aproape 600 de contracte de finanțare încheiate și peste 1.300 de noi locuri de muncă. Iată bilanțul investițiilor realizate în Regiunea de Nord-Est, prin intermediul Programului Operațional Sectorial (POS) “Creșterea Competitivității Economice 2007-2013”, preluat în martie 2013 de către Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est (ADRNE) cu un grad de absorbție de 6,7% și adus la 80% absorbție financiară europeană. Acestea sunt rezultatele care au fost prezentate, la sfârșitul săptămânii trecute, în cadrul Conferinței regionale POS CCE, desfășurată la Piatra-Neamț. Evenimentul a reunit reprezentanți ai Organismului Intermediar, beneficiari și consultanți care au fost implicați în implementarea POS CCE 2007-2013 și care au folosit această oportunitate pentru a împărtăși informații utile, noutăți și lecții învățate pe parcursul derularii programului care a finanțat investiții din domeniile prelucrării lemnului, din industria de utilaje, construcții, mecanică, industria textilă, electronică și electrotehnică. Dezbaterile s-au axat pe rezultatele implementării POS CCE în Regiunea Nord-Est și perspectivele de finanțare europene și guvernamentale dedicate IMM pentru exercițiul de programare 2014-2020. Cei peste 80 de participanți au aflat detalii despre liniile de finanțare nerambursabilă pentru IMM, la nivelul Regiunii Nord – Est, prin Programul Operațional Regional (Axa prioritară 2), Programul Operațional Competitivitate, Orizont 2020 si Centrul Entreprise Europe Network care vine în sprijinul IMM inovative din Regiune. Directorul General al ADR Nord-Est, Vasile Asandei, a reiterat unul dintre obiectivele agenției, acela de a pune în operă o strategie de dezvoltare a mediului de afaceri regional: “Noile piețe de desfacere pentru IMM au dat încredere antreprenorilor să investească. Putem construi în continuare, pentru că finanțările pentru IMM s-au mutat în POR. Vrem și putem să facem mai mult pentru dezvoltarea regiunii, o zonă care are potențial. Deviza noastră rămâne: “Să credem, să vrem, să acționăm și vom reuși!“. Ne dorim să creăm o atitudine pozitivă față de efortul nostru comun”, a spus Vasile Asandei. În cadrul conferinței a fost prezentat un film de promovare realizat de ADR Nord-Est, în care proiecte de succes finanțate prin POS CCE au scos la lumină oameni întreprinzători, aflați în spatele cifrelor, oameni care au dezvoltat afaceri, au creat locuri de muncă și au adus schimbări și beneficii comunității din care fac parte. (E.M.)