Spectacol destinat copiilor cu dizabilități din județul Iași

fulgi de bucurieConsiliul Judeţean Iaşi, la iniţiativa Comisie de Învăţământ, Cercetare Ştiinţifică, Cultură şi Culte, organizează a II-a ediţie a evenimentului ”FULGI DE BUCURIE”. Spectacolul va avea loc marţi, 15 decembrie, ora 14.00, la Casa de Cultură a Studenţilor şi va fi susţinut de copii cu dizabilităţi din şcolile speciale din judeţul Iaşi și va fi urmat de premierea profesorilor care se ocupă de aceşti copii minunaţi, dar şi de oferirea de cadouri din partea lui Moş Crăciun. Pe scenă vor evolua reprezentanți ai Şcolii Speciale Paşcani, Trupa de dans tradițional “Busuiocul” şi trupa de dans modern “Iris”, care are alături şi voluntari de la Liceul Teoretic ,,Miron Costin”, Liceului Tehnologic Special ”Vasile Pavelcu” Iaşitrupa”Haila joc”, Liceului Tehnologic Special ”Trinitas” Târgu. Frumos, trupa ”Micii cutezători” şi formaţia ”Brăduleţul”, Liceului Special ”Moldova”, grupul instrumental “Clasic”, solista Sara Lupchian, acompaniată de Mădălina Bojoga, Andrei Țarnă și Eusebiu Toma, trupa“VOX”, Școala Gimnazială Specială „ConstantinPăunescu”Iaşiansamblul coral “Prietenia”. Intrarea este liberă în limita locurilor din sala de spectacol. (E.M.)