Breaking News

Țara noastră va organiza, în premieră, o grupă a CE de baschet

baschet masculin - grupaForul european de baschet a anunţat, sâmbătă, la Munchen, gazdele Campionatului European masculin din 2017, România, care a candidat în premieră, primind dreptul de organizare a unei grupe în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. România va organiza, în premieră, o grupă a CE de baschet masculin din 2017, la Cluj-Napoca, informează agenția Mediafax. Potrivit anunţului FIBA Europe de sâmbătă, Finlanda, Israel, România şi Turcia vor găzdui câte o grupă a CE din 2017, iar faza finală a competiţiei va avea loc tot în Turcia, la Istanbul. La ceremonia de la Munchen, România a fost reprezentată de preşedintele FR Baschet, Horia Păun, expertul în relaţii internaţionale al forului, Adrian Voinescu, secretarul de stat Carmen Tocală, fostul jucător în NBA, dar şi al Universităţii Cluj, Ghiţă Mureşan, precum şi vicepreşedintele U BT Cluj, Mircea Cristescu, şi primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc. Federaţia Română de Baschet a depus, în luna octombrie, dosarul de candidatură a României pentru organizarea, în premieră, a unei grupe din cadrul Campionatului European masculin din 2017.