Cătălin Ivan, în legătură cu ratarea calificării Iașului la titlul de Capitală Culturală Europeană: ”Resimt ratarea ca pe un eșec personal…”

ivan si ratareaÎn virtutea eșecului dramatic în care Iașul nu a trecut nici de preselecția preliminară în competiția pentru statutul de Capitală Culturală Europeană (ECOC), europarlamentarul Cătălin Ivan a făcut o serie de precizări menite să aducă un plus de claritate în toată emoția publică, perfect îndreptățită. Reamintim că în primul mandat de europarlamentar, ieșeanul Cătălin Ivan a fost membru în Comisia de Cultură a Parlamentului European fiind implicat direct în elaborarea noului regulament de participare la competiția ECOC.  Europarlamentarul ieșean a afirmat chiar la aflarea rezultatului preselecției: ”Îl simt ca pe un eșec personal, fiindcă a fost punctul principal al campaniei mele electorale din 2009. Am insistat și am obținut comisia de cultură în primul mandat și am lucrat la elaborarea actualului regulament al competiției pentru capitale culturale europene. Astfel Iașul a avut acces din timp la informații esențiale despre competiție. Mai mult, am organizat în 2011 prima prezentare oficială a Iașului, ca oraș al creativității, în Parlamentul European. Prin <<Iasi – City of Creativity>>am pus prima dată orașul pe harta europeană, fiindcă până atunci nimeni nu știa că existăm și că avem de la o lungă istorie culturală ecumenică până la nanotehnologie”. De altfel, activitatea europarlamentarului PSD s-a centrat pe realizarea unor pași bine calculați de pregătire a candidaturii municipiului Iași. Din nefericire, fostul primar al Iașului, Gheorghe Nichita a descurajat aproape orice inițiativă promovată, inițiată sau organizată de europarlamentarul ieșean. ”În 2012 am adus la Iași primul titlu european, Oraș european al sportului. Fiindcă a fost un titlu obținut de mine, Gheorghe Nichita a ales să îngroape prin neglijarea totală a acestui titlu care ar fi putut aduce la Iași competiții sportive de nivel european. Atunci era Capitală europeană a sportului orașul Istanbul. În paralel cu legăturile personale stabilite cu organizatorii evenimentelor sportive, am reușit să îl conving pe primarul Istanbulului să accepte o înfrățire cu Iașul. Nu s-a întâmplat nimic, Nichita preferând să ignore toate aceste oportunități! Nu a dat nici măcar un simplu telefon” a explicat Cătălin Ivan.  Cătălin Ivan reamintește că în 2013 și 2014, echipa dumnealuia adus la Iași experți în capitale culturale europene. Unul dintre episoadele cele mai odioase din istoria acestui eșec a fost când Gheorghe Nichita, deși a anunțat că se întâlnește cu experții, i-a ținut la ușa cabinetului peste trei sferturi de oră, după care a anunțat prin secretară că nu mai are timp să îi primească. Este vorba despre oameni care au câștigat titluri pentru mai multe orașe din Europa!„Din simplu și înjositor orgoliu, nu a putut accepta faptul că am înființat alături de douăzeci de personalități ale culturii ieșene Asociația Iași Capitală Culturală. Toată expertiza noastră de mai bine de doi ani a ignorat-o când a făcut fundația la Primărie. Însă, ultimul eveniment prăbușit de Nichita însuși, a fost când, la inițiativa mea și a viceprimarului de atunci Mihai Chirica, am organizat în Sala Mare a Primăriei o dezbatere cu specialiștii europeni pe capitale culturale și cu oamenii de cultură din Iași, în care să ne spună câteva din avantajele și lipsurile pe care orașul le-ar avea în această competiție. În dimineața evenimentului, cu o oră înainte de a începe dezbaterea, a ordonat personal să se încuie sala și să nu mai aibă loc nicio întâlnire. Mai mult, multora dintre reprezentanții instituțiilor de cultură care trebuiau să participe li s-a <<sugerat>> să nu participe la <<evenimentul lui Ivan>>. Inclusiv Mihai Chirica a ieșit atunci din grațiile lui Nichita, fiind persecutat că s-a <<aliat>> cu mine” a reamintit Cătălin Ivan.  Europarlamentarul ieșean nu consideră actuala echipă vinovată de eșec. ”Nu consider vinovată de eșec actuala echipa care s-a ocupat de dosarul de candidatură. După ani de zile în care Nichita cu Cosmin Coman au distrus idea de fundație legată de ECOC, echipa lui Iulian Boia nu a avut la dispoziție decât o lună să scrie un dosar menit a fi valabil ani de zile. Cu tot eșecul, Mihai Chirica are meritul că a schimbat din fundație oameni care nu aveau decât pretenții, fără competențe altele decât în drenarea sutelor de mii de euro alocate pentru candidatură. Din păcate, Chirica a adus oameni competenți prea târziu, însă efortul lor merită lăudat” a afirmat Cătălin Ivan. Vizavi de viitorul Iașului după ratarea unei șanse istorice, europarlamentarul român s-a arătat optimist și a explicat că „Iașul nu trebuie să abandoneze evenimentele culturale din proiectul pentru ECOC. Putem să învățăm ceva din acest eșec și să regândim strategia culturală a orașului și să începem să facem cu adevărat cultură de nivel european în Iași. Sper că lipsa lui Nichita din primăria Iași este una din șansele Iașului de a respira” (E.M.)