Spitalele din R. Moldova ar putea rămîne fără medicamente la începutul anului 2016

spitalSpitalele din ţară ar putea rămîne fără medicamente şi consumabile la începutul anului 2016, în cazul în care Ministerul Finanţelor nu va transfera Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină suma de 551 milioane lei (28 mln euro). O declaraţie în acest sens a făcut Valentina Rotaru, viceministru în exerciţiu al Sănătăţii, în cadrul unei conferinţe de presă, informează MOLDPRES.”Deşi am atenţionat public de nenumărate rînduri autorităţile responsabile că este strict necesar de a găsi soluţii pentru a asigura spitalele din Moldova cu cele necesare, pînă astăzi nu am primit un răspuns pozitiv. Ba mai mult, Ministerul Finanţelor a spus că banii nu vor fi transferaţi. Nesoluţionarea în termen de 30 de zile a problemei respective ar putea provoca o criză”, a menţionat Valentina Rotaru.Totodată, sursa citată a dat asigurări că, chiar şi în aceste condiţii, situaţia din spitale este una bună. „Zilnic fiecare instituţie medicală este monitorizată şi verificată cum prestează servicii medicale pacienţilor. La ora actuală, situaţii de criză nu avem, iar pacienţii beneficiază de toate serviciile necesare. Vom întreprinde toate măsurile pentru a menţine aceeaşi situaţie şi în continuare, chiar dacă responsabili de la Ministerul Finanţelor nu ţin cont că sănătatea cetăţenilor este mai importantă decît orice”, a menţionat Valentina Rotaru.Responsabilul de la Ministerul Sănătăţii a informat că a fost instituită o comisie care anchetează cazul copilului de şapte ani din raionul Cahul, care se presupune că ar fi decedat recent din cauza unei intoxicaţii cu castraveţi. Familia băiatului a dat vina pe medicii de la Spitalul Raional Cahul, care, deşi l-au examinat, nu l-au internat, ci au trimis copilul acasă, spunînd că nu are nimic grav. A doua zi copilul a fost internat în stare gravă la reanimare, unde a decedat.”Sînt erori de conduită. Copilului i s-au făcut doar analize de sînge şi urină, aceasta nu este suficient. Cu detalii vom reveni după ce va fi efectuată ancheta de serviciu. Bănuiesc că au avut loc şi erori medicale”, a menţionat viceministrul în exerciţiu al Sănătăţii.În alt context, Valentina Rotaru a spus că în spitalele din ţară sînt prea mulţi şefi. Sursa citată a menţionat că din cei opt vicedirectori ai Centrului Mamei şi Copilului vor rămîne doar patru, iar persoanelor demise li se vor propune alte funcţii.