Guvernul continuă finanţarea consumului de fructe în şcoli

Guvernul a decis, miercuri, continuarea în 2016 a programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli, finanţat din fonduri europene şi naţionale, de acest porgram urmând să beneficieze aproximativ 1.750.000 de elevi.Hotărârea de Guvern aprobată în şedinţa de miercuri stabileşte tipul de fructe distribuite – merele, perioada de distribuţie, limita valorii zilnice, bugetul alocat, precum şi modalitatea de implementare efectivă şi de gestionare la nivelul administraţiei publice, în cadrul programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli în anul şcolar 2015-2016. Programul prin care elevii din clasele pregătitoare şi I-VIII din unităţile de învăţământ public şi privat acreditat/autorizat primesc zilnic mere a fost instituit începând cu anul şcolar 2009-2010. În cursul acestui an şcolar vor beneficia aproximativ 1.750.000 de elevi, conform datelor comunicate de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.”Fondurile UE alocate României pentru acest an şcolar sunt de 6.869.985 euro, iar rata de cofinanţare este de 89%. Măsurile adiacente distribuţiei de fructe sunt eligibile pentru sprijinul financiar al Uniunii Europene şi trebuie să se încadreze valoric în limita a 15% din alocarea finală a fiecărui stat membru. Astfel, bugetul total al programului este de aproximativ 66 milioane lei, din care 31,6 milioane lei provenite din fonduri UE şi 34,4 milioane lei reprezintă co-finanţare publică şi cheltuieli, altele decât cele eligibile. Limita valorii zilnice (preţul fără TVA al merelor) este de 0,37 lei/elev, ca şi în anul 2014, iar perioada de distribuţie gratuită este de maximum 88 de zile”, se precizează întru-un comunicat de presă al Executivului.Prin Hotărârea de Guvern s-a aprobat şi un program de încurajare a alimentaţiei sănătoase pentru elevi. „Pe lângă faptul că se dau mere, în şcoli există şi un program adiacent care s-a aprobat în această hotărâre de guvern care pune la dispoziţie 15 la sută din fonduri pentru diverse activităţi care susţin încurajarea alimentaţiei sănătoase: se organizează vizite la ferme pomicole, concursuri tematice legat de fructe, zile tamatice – ziua recoltei şi alte evenimente în care vor fi implicate unităţile şcolare – coordonarea programului se va face de Consiliile locale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.