Autoturism fără drept de circulaţie în România, descoperit de poliţiştii de frontieră ieşeni

fara dreptPoliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Ţuţora – I.T.P.F. Iaşi au depistat un cetăţean român care a prezentat la controlul de frontieră un certificat care atesta efectuarea inspecţiei tehnice periodice fals şi o poliţă de asigurare care nu era valabilă. În ziua de 16 decembrie a.c., în jurul orei 01.00, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Ţuţora aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu au oprit pentru control, pe DJ 249E, un autoturism marca Peugeot 607, înmatriculat în Marea Britanie, condus de cetăţeanul român F.C., în vârstă de 23 de ani, domiciliat pe raza judeţului Iaşi. ”Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului care atestă efectuarea inspecţiei tehnice periodice şi a ploiţei de asigurare prezentate la control, lucrătorii noştri au efectuat verificări suplimentare. În urma verificărilor efectuate poliţiştii de frontieră au stabilit că certificatul care atestă efectuarea inspecţiei tehnice periodice nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals, iar autoturismul în cauză nu figurează ca fiind asigurat. În legătură cu cele constatate, tânărul a declarat că nu are cunoştinţă despre neregularităţile semnalate”, se precizează într-un comunicat de presă al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Iași. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infraţiunilor de uz de fals, fals material în înscrisuri oficiale şi conducerea unui vehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulaţie în România. (E.M.)