Breaking News

Avocatul Poporului recomandă pedepse fără încarcerare şi graţiere. Ministrul Justiţiei: Nu promovăm amnistia şi graţierea

Victor-CiorbeaAvocatul Poporului recomandă, în raportul special privind condiţiile de detenţie, o politică penală care să pună accent pe sancţiuni penale neprivative de libertate şi pe liberarea condiţionată, însă ministrul Justiţiei spune că nu intenţionează să promoveze amnistia şi graţierea în mandatul său.Instituţia Avocatul Poporului a lansat, joi, Raportul Special privind „Condiţiile de detenţie din penitenciare şi centre de reţinere şi arestare preventivă, factori determinanţi în respectarea demnităţii umane şi a drepturilor persoanelor private de libertate”.Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a declarat că acest raport a pornit de la o campanie declanşată de presă şi a vizat iniţial anchete în penitenciare, fiind apoi extinsă şi la toate centrele de arest preventiv din ţară, pentru a avea o radiografie a sistemului.„Nu am dorit să ponegrim sistemul. Sperăm ca această radiografie şi propunerile făcute să poată fi avute în vedere pentru îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie şi pentru respectarea în mai mare măsură a drepturilor omului. Am pornit de la ideea că resursele financiare sunt extrem de limitate. (…) Am enunţat câteva aspecte care vizează o politică penală care să pună accent pe sancţiuni penale neprivative de libertate şi pe graţiere, ceea ce ar lua din presiunea pusă pe sistem”, a spus Avocatul Poporului.Victor Ciorbea a amintit că până în 2002 s-a practicat acest modelul, chiar şi în perioada comunistă, amnistii şi graţieri existând la intervale de maximum cinci ani.”Am acordat o asemenea amnistie şi graţiere în 1997 şi ultima a fost acordată de Guvernul Năstase în 2002. De atunci nu a mai existat niciuna. Nu este vorba de fapte cu violenţă, nu e vorba de fapte de corupţie, dar astfel de măsuri trebuie gândite şi, din când în când, chiar aplicate. Nu trebuie să avem nişte restricţii fantastice să nu mai graţiem niciodată pe nimeni, chiar dacă este bolnav de cancer în ultimul stadiu. Noi am făcut această propunere, de graţiere a celor care se află în stadii terminale ale unor boli incurabile. Îi faci expertiză, vezi că este incurabil, vezi că este în ultimul stadiu, de ce să îl mai ţii acolo? De reabilitat, nu se mai poate reabilita, de ce să nu le dai drumul măcar lor? De ce să mai cheltuieşti cu ei într-o puşcărie? Nu mai prezintă niciun fel de pericol pentru societate şi pentru nimeni. Trebuie puşi în libertate”, a spus Ciorbea.El a mai explicat că instituţia pe care o conduce nu a propus o lege a amnistiei şi graţierii în general şi nici exceptându-i pe cei cu fapte de corupţie sau violenţă.”Am propus graţierea celor care suferă de boli incurabile şi sunt în stadiu terminal, oameni care zac pe un pat. Nu avem o cifră exactă. La fel, situaţia celor care sunt bolnavi psihic şi care sunt ţinuţi la un loc cu ceilalţi în penitenciar. Acest lucru nu este normal, ca să nu spun că este inadmisibil. Trebuie duşi la spitale de psihiatrie şi trataţi, ţinuţi sub observaţie şi trataţi în consecinţă”, a mai spus Avocatul Poporului.Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat, în cadrul dezbaterii, că nu intenţionează să promoveze amnistia şi graţierea în mandatul său scurt.”Nu intenţionez să promovez amnistia şi graţierea, pentru că mandatul este scurt. Însă nu exclud posibilitatea deschiderii unor dezbateri. Nu cred că asta este prioritatea şi nu cred că nivelul de aşteptare al societăţii este în această zonă, ci de a aplica cadrul legislativ pe care îl avem”, a spus demnitarul.Ministrul Justiţiei a arătat că raportul Avocatului Poporului dă o imagine de fapt a sistemului penitenciar, însă situaţia nu este nouă.„Între 2000-2004 am putut vizita penitenciare şi situaţia era dezastruoasă, şi nu mi-e frică să spun acest lucru. La 14 ani distanţă, această chestiune este importantă pe agenda publică. (…) Se spune că nu s-a făcut nimic. Am cifre care arată că s-a făcut”, a spus ministrul.Raluca Prună a mai spus că ar putea, ca ministru, să ceară un plan de construcţii de penitenciare, însă acest lucru trebuie privit într-un cadru mult mai larg, având în vedere că sunt şcoli care nu corespund cerinţelor.„ANP a primit în bugetul pe 2016 tot ce a cerut. Sunt de acord cu doamna Stănoiu (Rodica Stănoiu, fost ministru al Justiţiei, n.r.), că sunt chestiuni care se rezolvă şi fără bani. (…) Pentru a construi orice fel de infrastructură, acest lucru nu se poate face de azi pe mâine. Dacă lucrurile vor merge bine, vom avea două penitenciare noi de acum în patru ani. Problema nu este doar infrastructura penitenciară. Pe lângă măsuri pe terman lung, care presupun investiţii de peste un miliard, putem lua măsuri care ţin doar de o bună administrare a banului public. Putem introduce mai multe acţiuni ale ONG-urilor, care, cu bani puţini, lucrează cu deţinutul pentru reintegrare”, a arătat ministrul Raluca Prună.Ea a mai spus că există o scrisoare iniţiată de fostul ministru al Justiţiei Robert Cazanciuc şi de omologul din Italia, documentul fiind asumat şi de alţi 12 miniştri, iar scopul este solicitarea de sprijin de la Comisia Europeană, respectiv alocarea de fonduri pentru infrastructura penitenciară.”Voi continua demersurile predecesorului meu”, a spus Raluca Prună.Demnitarul a mai spus că, deşi se vorbeşte de numărul mare de deţinuţi şi deşi codurile penal şi de procedură penală sunt atacate din toate părţile, datele statistice arată o scădere a numărului de persoane arestate preventiv, de la aproximativ 10.500 în 2013 la puţin peste 7.000 în 2014, trendul descendent fiind valabil şi în sistemul penitenciar: 15.356 de persoane din februarie 2013 până în februarie 2014, faţă de 12.415 persoane în perioada februarie 2014- februarie 2015.”Cred că este datoria mea să promovez codurile atacate, dar care au produs efecte în statisticile Ministerului Justiţiei. (…) Noile coduri, mai ales Codul de Procedură Penală, care este atacat, a produs deja efecte şi avem mai puţine cazuri de arest preventiv şi mai multe la domiciliu”, a spus ministrul.Întrebată dacă penitenciarele private ar putea fi o soluţie, ministrul Justiţiei a spus că numai statele extrem de bogate au aşa ceva şi nu crede că România este pregătită pentru aşa ceva.Fostul ministru al Justiţiei Rodica Stănoiu a apreciat că raportul Avocatului Poporului este o premieră curajoasă, că marchează un anumit moment şi va avea şi urmări pozitive.”Aspectele critice pun în evidenţă existenţa unor disfuncţionalităţi, unor nereguli, unor neîmpliniri ale unui întreg sistem din care o părticică este şi sistemul penitenciar şi mai ales distanţa care există încă, moştenită de foarte multă vreme, între modelul legislativ şi modelul aplicat. Am selectat, ca nepermise, lipsa reglementărilor secundare, normele de aplicare, legislaţia subsecventă. Este o boală a sistemului nostru legislativ şi care se vede şi aici din plin. (…) Asta este o chestiune care nu cere timp şi care poate fi rezolvată fără bani. În al doilea rând, supraaglomerarea, starea precară a stabilimentelor, aspectele îngrijorătoare privind sănătatea, asistenţa medicală, ele trebuie coroborate cu altă chestiune, lipsa unei bănci de date pe sistemul de justiţie”, a arătat Stănoiu.În acelaşi timp, ea a arătat că propunerile sunt interesante, dar că i se par timide.”Actele de clemenţă, bine că sunt prinse, ele privesc numai persoanele cu probleme medicale deosebite. Eu cred că s-ar putea lărgi cadrul. Sunt atâtea cazuri sociale în penitenciare care pot fi susceptibile, de asemenea, de acte de clemenţă. Avem experienţa din 2002, am făcut-o, a fost scandal, s-a ţipat, era cineva care spunea că 15.000 – 20.000 de deţinuţi vor veni de Crăciun peste noi. Nu au venit. A fost un retur nesemnificativ din cei pe care i-am eliberat atunci. Sunt cazuri dramatice acolo şi nu au ce căuta. Foarte bună mi se pare modificarea comisiei de eliberare condiţionată şi foarte judicios făcută”, a mai spus fostul ministru al Justiţiei.Rodica Stănoiu a mai declarat că ar fi bine ca centrele de reţinere şi arest preventiv să iasă din subordinea Ministerului de Interne şi să fie preluate de Ministerul Justiţiei.Un alt aspect semnalat de fostul ministru se referă la faptul că, în magistratură, „judecătorul de scaun”, aproape niciunul dintre ei, nu a călcat vreodată în penitenciar.”Ei nu ştiu unde îi trimit pe oamenii aceştia. Auditorii, nici ei nu merg niciodată, măcar să viziteze. Ca profesor, duceam măcar studenţii în penitenciare, să vadă acest lucru. Ar fi bine ca, printr-un efort comun, să fie cursul de criminologie şi penologie la facultăţile de drept şi predat, şi cu vizitarea penitenciarelor, pentru ca de atunci să îi aducem şi să vadă ce se întâmplă”, a mai spus Stănoiu.Întrebat ce părere are despre propunerea Avocatului Poporului de eliberarea condiţionată a deţinuţilor aflaţi în executarea ultimilor trei ani din pedeapsă, directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Claudiu Cătălin Bejan, a spus că această chestiune este legată de politica penală şi nu este în competenţa ANP.”Însă, înainte să ne gândim la astfel de iniţiative şi de a le promova, ar trebui să vedem care este gradul de acceptanţă la nivel de societate. Trebuie să facem o dezbatere largă, publică, cu participarea tuturor actorilor implicaţi, şi nu mă refer doar la cei care au drept de iniţiativă legislativă, mă refer la cetăţeni, pentru că dacă cetăţeanul român nu este de acord cu o astfel de iniţiativă, nu cred că va fi de succes. Dacă nu vorbim de reintegrare socială, care mai este scopul pedepsei şi care mai e scopul nostru?”, a spus directorul ANP.