Președintele Republicii Moldova către ambasadori din țările UE: Nu voi ceda presiunilor

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a declarat joi că nu va ceda presiunilor exercitate din diferite părți asupra sa și a familiei sale care au drept scop influențarea deciziilor instituției prezidențiale în anumite probleme de importanță vitală pentru republică, precum ar fi formarea noului guvern de la Chișinău, într-o întâlnire cu un grup de ambasadori ai unor țări din Uniunea Europeană, relatează vineri mass-media locale. Nicolae Timofti a spus că îi parvin informații cu privire la pericolul deturnării vectorului european al Republicii Moldova și a declarat că ‘unele forțe politice și structuri oligarhice’ întreprind acțiuni concertate în ideea de a influența instituția prezidențială și de a-și spori influența asupra altor instituții ale statului.

Președintele Republicii Moldova le-a spus ambasadorilor europeni că nu va ceda presiunilor exercitate pe diferite coordonate asupra sa și asupra familiei sale, prin care se urmărește influențarea deciziilor șefului statului, potrivit unui comunicat difuzat de președinția de la Chișinău, citat de portalul Moldova.org. Diplomații europeni și-au exprimat sprijinul pentru liderul moldovean, asigurându-l de susținerea lor în efortul lui de a promova practicile europene la nivel de guvernare. ‘Orice presiune asupra șefului statului este inacceptabilă. Vom sprijini un guvern care va face să funcționeze instituțiile, să distrugă sistemul statului captiv, să consolideze societatea, să reduce corupția și să asigure independența energetică a țării. Dorim dezvoltarea pozitivă și stabilă a Republici Moldova’, a declarat șeful delegației Uniunii Europene, Pirkka Tapiola. ‘Este importantă stabilitatea, dar și mai importantă este prezervarea democrației în Republica Moldova’, a afirmat, la rândul său, ambasadorul Franței la Chișinău, Pascal Vagogne. Ambasadoarea Germaniei în Republica Moldova, Ulrike Knotz, a spus că a fost șocată să audă despre exercitarea unor presiuni asupra șefului statului și asupra familiei sale. Nu în cele din urmă, ambasadorul României, Marius Lazurca, și-a declarat sprijinul pentru acțiunile președintelui Nicolae Timofti și a pledat pentru formarea cât mai grabnică a unui guvern proeuropean la Chișinău. Președintele Republicii Moldova declarase anterior că Partidul Democrat (PD) exercită presiuni asupra sa pentru desemnarea candidatului său la funcția de prim-ministru, în persoana controversatului oligarh Vladimir Plahotniuc, ex-prim-vicepreședinte al acestui partid, considerat finanțatorul acestei formațiuni, după cum a relatat portalul Unimedia. Nicolae Timofti a îndemnat partidele parlamentare să rămână în spațiul constituțional și să se mobilizeze în vederea constituirii unei majorități parlamentare care să permită formarea unui guvern proeuropean funcțional. El i-a mai îndemnat pe politicienii moldoveni să abandoneze „jocurile politicianiste care nu sunt o soluție în situația dificilă în care se găsește la ora actuală Republica Moldova’, condusă de un guvern interimar de la sfârșitul lunii octombrie, pe fondul creșterii popularității partidelor de stânga proruse în sondaje.