Spitalele din Iași, pregătite să asigure cazarea pe timpul iernii a persoanelor fără adăpost    

 

spitale oameni fara adapostAvind în vedere faptul că în anii precedenți, pe perioada sezonului rece, unitățile sanitare din municipiul Iași și, în special, Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului “Sf. Spiridon”, s-au confruntat cu mari dificultăți în ceea ce privește desfășurarea actului medical ca urmare a supraaglomerarii spațiilor afectate acestei activități de către  persoane fără adăpost, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Iași a propus un protocol de colaborare pentru rezolvarea acestei situații. În acest sens, DSP Iași, Spitalul “Sf. Spiridon” și Institutul de Psihiatrie ”Socola” au convenit la încheierea unui protocol, pe baza căruia, în perioada sezonului rece, când sunt întrunite condițiile meteorologice extreme, persoanele aflate în dificultate și/sau persoane ale străzii,  respectiv persoane fără adăpost beneficiază, după caz, de  asistență medicală și/sau socială. Astfel, Institutul de Psihiatrie ”Socola” va pune la dispoziție un număr de 15 paturi pentru pacienții cronici care necesită internare (cazuri medico-sociale) și care nu reprezintă urgențe medico-chirurgicale care să necesite internare în regim de urgență, cât și găzduirea cazurilor sociale aflate în dificultate. În ceea ce privește Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului “Sf. Spiridon” Iași, aceasta asigură cazarea pacienților care necesită dializă, la solicitarea unităților în care se desfășoară această procedură, în condițiile în care posibilitățile de cazare sunt depășite la nivelul acestor unități. De asemenea, acordă asistență medicală de urgență persoanelor aflate în dificultate, care se prezintă în această unitate ca urmare a transportului acestora de către SAJ Iasi, respectiv Poliția Locală Iași, cât și persoanelor care se prezintă din proprie inițiativă. În urma evaluării medicale, la recomandarea medicului de gardă, persoanele  investigate pot beneficia ulterior, pe lângă spațiile oferite de Institutul ”Socola” și de asistență medicală în alte unități sanitare din municipiul Iași, sau de asistență socială în unități sociale din municipiul Iași, conform unui protocol încheiat în luna noiembrie între DSP Iași și Spitalul ”Sf. Spiridon”, Direcția de Asistență Socială, Direcția de Asistență Comunitară, SMURD, Servicul de Ambulanță, ISU, SC Fresenius și SC Nefrocare. Pe baza acestuia, mai sunt asigurate două paturi la Institutul de Boli Cardiovasculare Iași, cinci paturi la Spitalul ”Prof. Dr. N. Oblu” Iași, Spitalul de Boli Cronice ”Sfântul Ioan” Tg. Frumos, Spitalul de Boli Infecțioase Iași, Spitalul de Pneumoftiziologie Iași, Institutulul Regional de Oncologie Iași, Preventoriulul TBC Copii Deleni, Spitalul de Recuperare Iași, Spitalul  ”Dr. C.I. Parhon” Iași, Spitalul Orășenesc Hârlău, Spitalul Clinic Județean de Urgențe ”Sf. Spiridon” Iași, Unitatea Medico-Socială Răducăneni, 20 de paturi la Unitatea Medico-Socială Podu Iloaiei. Referitor la acest protocol, directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Iași, dr. Liviu Stafie, a declarat că “este o colaborare care vine în sprijinul persoanelor aflate în dificultate, mai ales în această perioadă, în care din cauza temperaturilor foarte scăzute sunt expuse riscului hipotermiei. Direcția de Sănătate Publică va asigura o colaborare eficientă cu unitățile sanitare din județ în ceea ce privește punerea la dispoziție, în funcție de disponibilitate, a unui număr de paturi, la solicitarea UPU Spiridon”. (E.M.)