24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Adi Cristi
Ne apropiem cu pași repezi de magia Sărbătorilor Crăciunului. Într-o astfel de ipostază trebuie să fim cât se poate de relaxați, de decuplați ”celor lumești”, să fim capabili de a ne pune eternele întrebări despre viaţă, despre lume, despre ceea ce se întâmplă cu noi. O astfel de stare are nevoie, pentru a exista, de smerenie și pocăință, de iertare și altruism, astfel încât semenul nostru să înțeleagă faptul că nu este singur, datorită nouă, gestului nostru de a împărţii singurătatea. Nașterea lui Iisus Hristos este motiv de bucurie, o bucurie magică, o bucurie care ne cuprinde și pe noi, așa cum Răstignirea, din timpul Sărbătorilor Pascale, este motiv de întristare, de recurs la memorie în căutarea propriilor noastre vinovății.
Mirajul darului de Crăciun este cu atât mai profund cu cât această procesiune îmbracă nu numai firul poveștii, cât mai ales credința în poveste. Moș Crăciun ne apare ca fiind apărătorul copilăriei la cele mai înaintate vârste, astfel încât există certitudinea că și Moșul va primi daruri de la Moșul lui Moș Crăciun. Nu există vârstă fără copilărie, nu există copilărie fără copiii pictați în uimire și nerăbdătoarea așteptare de a fi săltați pe genunchii Moșului pentru ca, în schimbul unei poezii sau a unui cântecel, să primească mult așteptatul dar.
Acest gest reciproc de a primi și de a oferi devine, cel puțin o dată pe an, un exercițiu de respirație a ceea ce este omenesc în noi, a ceea ce ne apropie mai mult de îngeri decât de fiarele pădurii, fără ca acestea din urmă să nu dea și ele semne uimitoare, de care unii omeni nu sunt capabili, atunci când vorbim, despre sacrificiul față de urmașul tău.
Copilăria nu se termină odată cu vârsta. Ea există în fiecare din noi pe tot timpul vieții, ca un rezervor de nebănuite energii creatoare. Atunci când moare copilul din noi devenim brute, obiecte, de regulă folosite împotriva umanității. Copilăria este necesară activării emoției, singura vinovată de marile compromisuri pe care viața le face cu noi, atunci când suntem puși în situația unei alegeri. Tot timpul prin copilărie găsim calea cea bună, care, de această dată, doar de această dată, se suprapune perfect peste calea cea dreaptă.
Avem nevoie de copilul din noi, cum și el a avut nevoie de noi încă din primele ore ale vieții. Noțiunea de părinte rămâne valabilă și activă pe tot parcursul vieții, indiferent de vârsta noastră sau a copiilor noștri. Mai mult, în memoria de adult se adună viețile a doi copii, copilul care am fost și copilul pe care l-am făcut. Sunt momente ale vârstei în care cei doi copii sedimentați în amintirile tale să se ocupe de șotii, schimbându-și rolurile prin năzbâtiile pe care le-au făcut în anii copilăriei. În astfel de situații există riscul de a deveni propriul tău copil, în timp ce copilul tău nu avea astfel de amintiri, de a-ți fi fost părintele tău.
Te salvează Sărbătorile de Crăciun, moment în care nu eziți să-ți îmbraci copilăria în strălucitoarele haine ale Poveștii, dar și ale spaimei să nu care cumva Moș Crăciun să te uite, să te ocolească sau pur și simplu să nu treacă și pe la tine, doar pentru că scrisoarea nu a ajuns la el sau, mult mai grav, obrăzniciile tale să te pedepsească atât de drastic și de…inuman.
ADI CRISTI
