Politicile Uniunii Europene sunt desprinse de mult timp de realitate, pentru că liderii politici europeni sunt „blocaţi în ideologii”, afirmă premierul ungar, Viktor Orban, acuzând politicienii că ignoră valorile creştine, tradiţiile naţionale europene, primind extracomunitari în scop electoral.„Politicile europene nu mai au de mult timp simţul realităţii. Elitele politice europene sunt blocate în ideologii şi au cu greu vreo legătură cu realitatea”, a declarat Viktor Orban într-un interviu acordat ziarului ceh Lidove Noviny.”Europa îşi revine încet şi începe să conştientizeze problemele; Europa trebuie să depăşească tendinţele suicidare şi să stea pe propriile picioare”, a adăugat liderul conservator de la Budapesta, citat de MTI.Referindu-se la criticile referitoare la politicile antiimigraţie ale Guvernului ungar, Orban a apreciat că „elitele politice europene tratează orice noutate prin filtrul ideologic”. „Majoritatea imigranţilor care sunt integraţi în Europa devin alegători de stânga. Suspectăm că asistăm la un import clandestin de alegători”, a acuzat Orban.„Europa a neglijat valorile creştine şi tradiţiile naţionale. Europa a uitat cine suntem de fapt; avem nevoie de o Europă cu identitate şi stimă de sine pentru a fi din nou puternici”, a insistat Orban.Referindu-se la propunerile premierului britanic David Cameron de reformare a Uniunii Europene, liderul ungar a apreciat că „Uniunea Europeană trebuie să identifice punctele de unde a pornit pe căi greşite”, acest lucru implicând şi reformarea tratatelor europene.În februarie, Cehia va lansa o iniţiativă prin care statele membre vor avea ocazia de a evalua actuala situaţie a Uniunii Europene şi de a formula propuneri, a dezvăluit premierul Ungariei. „Pe agendă vor fi subiecte precum modul în care Bruxellesul a gestionat criza imigraţiei, consolidarea reglementărilor Schengen şi întrebarea dacă a fost bine să fie omise referinţele la originile creştine ale Europei din tratatele Uniunii Europene”, a subliniat Orban.”O eventuală iniţiativă în sensul construirii Statelor Unite Europene, un continent fără naţiuni, ar fi nebunească şi periculoasă. Dar să sperăm că cetăţenii europeni vor avea puterea de a se proteja şi de a proteja continentul de o asemenea tendinţă”, a adăugat liderul ungar.”Imigranţii primiţi în Europa ca forţă de muncă sunt oameni cu identităţi culturale proprii, cu probleme de coexistenţă, nu se pot adapta stilului de viaţă european. În ţările care au mari comunităţi de imigranţi s-au dezvoltat culturi paralele. Cel mai mare avantaj al Europei Centrale este că aici nu există astfel de societăţi paralele”, a încheiat Orban.