Ministerul Finanțelor a anunțat alocările suplimentare pentru Prima Casă; Banca Transilvania a primit cea mai mare sumă

Banca Transilvania beneficiază de cea mai mare suplimentare de fonduri în cadrul programului Prima Casă pentru 2015, în valoare de 46 de milioane de lei, fiind urmată de BRD-Groupe Societe Generale, cu o alocare de 44 de milioane de lei, și de Banca Comercială Română cu 42 de milioane de lei, reiese dintr-un comunicat al Ministerului Finanțelor Publice transmis, luni, AGERPRES. CEC Bank primește suplimentar, anul acesta, 28 de milioane de lei pentru Prima Casă, ING Bank — 17 milioane, Alpha Bank — 9 milioane de lei, Raiffeisen Bank — 8,5 milioane de lei, UniCredit Bank — 2,5 milioane de lei, Banca Românească — 1,3 milioane de lei, Intesa Sanpaolo Bank și Credit Agricole Bank, câte 500.000 de lei fiecare, Bancpost — 400.000 de lei, Creditcoop — 200.000 de lei și Bank Leumi — 100.000 de lei. Ministerul Finanțelor Publice a suplimentat, prin Hotărâre de Guvern, plafonul pentru acest an al programului Prima Casă cu 200 de milioane de lei, și a transmis sumele repartizate de băncile înscrise în program, calculate conform algoritmului care stă la baza alocării sumelor din plafoanele de garantare suplimentare prevăzut de legislație. De anul viitor, programul urmează să se modifice, astfel încât plafonul total scade de la 2,8 miliarde de lei anul acesta la 1,5 miliarde în 2016. În plus, marja maximă de dobândă aplicată de bănci peste indicele de referință ROBOR scade de la 2,5 puncte procentuale la 2 puncte. Celelalte condiții de creditare rămân neschimbate, inclusiv avansul de 5%, a anunțat recent ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu.