Breaking News

SPECTACOLELE DE SĂRBĂTORI CONTINUĂ LA PALAS MALL

Palas Mall (4)La Palas, spiritul Crăciunului se simte în aer, datorită decoraţiunilor de sărbătoare şi evenimentelor organizate.

 

Marți, 22 decembrie 2015, pe scena din Atriumul Palas Mall va avea loc un concert extraordinar susţinut de Corul de Copii ANGELI. Spectacolul „Printre îngeri, de Crăciun” va începe la ora 16.30 şi va include momente muzicale deosebite. Solişti şi recitatori prezenţi: Maria Râznic (corist), Berdan Lorena (corist). Carmen Stavrat şi Costică Stavrat vor interpreta la flaut şi instrumente de percuţie, iar Octavian Bişoc la pian. Artiştii vor cânta sub îndrumarea dirijorului Florin Spătariu.

 

Tot marţi, de la ora 18.00, în Atriumul Palas Mall va avea loc o inedită manifestare cultural-artistică dedicată „Zilei Internaţionale a Minorităţilor”. Evenimentul, organizat de Primăria Municipiului Iaşi şi comunităţile Elenă, Evreiască, Ucraineană, Rusă-Lipoveană, Armeană şi Romă, va cuprinde o prezentare de modă cosmopolită, ce porneşte de la costumele tradiţionale ale comunităţilor etnice din oraş, şi o expoziţie de pictură, cu tablouri puse la dispoziţia proiectului de etniile locale.

 

Prezentarea de modă, intitulată „Aspecte etnice”, beneficiază de sprijinul celor 6 comunităţi etnice implicate în proiect. Evenimentul va debuta cu o prezentare a casei de modă „Nanette”, ce are ca invitate alte trei case de modă de notorietare din SUA, Spania şi Polonia. Directorul creativ al prezentării este Nanette Pârvu, care va aduce pe podium saşe colecţii, de câte 9 rochii unicat, cu caracteristici asemănătoare costumelor tradiţionale ale comunităţii pe care le reprezintă. La debutul fiecărei prezentări de modă, comunitatea implicată va susţine un program artistic, cu muzică şi dansuri tradiţionale specifice etniei din care face parte.

 

Expoziţia de pictură „Culori europene” va fi găzduită de Atriumul Palas Mall, până pe 24 decembrie. Ulterior, lucrările pot fi admirate la etaj, în zona magazinul C&A. Expoziţia este realizată cu tablouri puse la dispoziţie de comunităţile cooptate în proiect. Printre acestea se regăsesc: lucrări semnate de pictorul armean Mircea Răzvan Ciacâru, desemnat „Artistul anului 2015” de Uniunea Artiştilor Plastici din Neamţ, medicul ieşean de etnie greacă Maria Frangopol, membră a Asociaţiei Artiştilor Plastici din Iaşi, un portret în ulei cu poetul ucrainean Taraş Şevcenko, câteva lucrări realizate de eleva Maria Bianca Marian, voluntară la Asociaţia „Pro Roma”, două lucrări cu temă religioasă ale comunităţii evreieşti şi un tablou „de familie” al comunităţii ruse-lipovene din Iaşi. Vernisajul va avea la ora 18.00.

 

Miercuri, de la ora 14.30, Atriumul Palas Mall va fi plin de copii care, în aşteptarea lui Moş Crăciun, au pregătit cele mai frumoase serbări. De la ora 16.00, alte colinde minunate vor răsuna în Palas Mall, interpretate de tineri artişti, la diverse instrumente muzicale.