Ministerul Sănătăţii a precizat că 68 dintre răniţii care au fost trataţi, după incendiul din 30 octombrie, în spitale din Capitală au fost externaţi.Alţi 39 de răniţi au fost transferaţi din spitale din Capitală în unităţi sanitare din străinătate, însă trei au decedat în Marea Britanie, trei în Germania, doi în Olanda şi câte unul în Israel şi Austria. În clinicile din străinătate mai sunt internaţi 22 de pacienţi, dintre care un cetăţean german. De asemenea, alţi patru pacienţi au fost externaţi şi se află în tratament în ambulatoriu, în spitalele din străinătate.În spitale din Belgia sunt în continuare internate opt persoane, toate în stare stabilă, a precizat Ministerul Sănătăţii.În Marea Britanie au fost transferaţi nouă răniţi, dintre care trei au decedat, doi au fost externaţi şi ceilalţi patru pacienţi care au rămas internaţi sunt în stare stabilă.În Olanda au fost transferate opt persoane, însă două dintre acestea au decedat. Doi dintre pacienţii trataţi în spitale din Olanda au fost exernaţi, iar celalţi patru sunt în continuare spitalizaţi, starea acestora fiind stabilă.În Israel au fost internate trei persoane rănite în incendiul din Colectiv, dintre care una a decedat, celelalte fiind în stare stabilă.În Austria au fost transferaţi cinci răniţi, dintre care unul a decedat, doi au fost externaţi, iar ceilalţi doi care au mai rămas internaţi sunt în stare stabilă.La spitale din Germania au ajuns cinci răniţi, dintre care trei au decedat, iar ceilalţi doi sunt în stare stabilă.În Norvegia a fost transferat un rănit în incendiul din Colectiv, acesta fiind externat.În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat 26 de persoane, iar pe drum spre spital a mai murit o persoană. Alte 35 de persoane au murit în spitale din ţară şi din străinătate, numărul victimelor ajungând, în 15 decembrie, la 62.