Retailerul francez Carrefour a semnat un acord cu grupul Rewe pentru achiziţia Billa România, cu o reţea de 86 de supermarketuri la nivel naţional, iar în urma achiziţiei Carrefour devine primul operator de supermarketuri din România.Supermarketurile Billa România au o suprafaţă de vânzare totală de 83.000 de metri pătraţi.„Datorită acestei achiziţii, Carrefour devine primul operator de supermarketuri din România, întărindu-şi astfel oferta multiformat”, se arată într-un comunicat al Carrefour.Tranzacţia are nevoie de acordul Consiliul Concurentei.Carrefour esate al doilea grup de distribuţie la nivel global şi primul din Europa, cu peste 380.000 de angajaţi. Grupul este prezent în 35 de ţări cu peste 12.000 de magazine, iar anul trecut a înregistrat o cifră de afaceri de 100,5 miliarde de euro.În România, grupul Carrefour are 142 magazine dintre care 24 hipermarket-uri Carrefour, 73 supermarket-uri Market, 44 magazine de proximitate Express şi un website de comerţ online.Billa este deţinută de Rewe International, controlat de grupul german Rewe, cu activităţi în retail şi turism.