Breaking News

Tariful RCA nu poate crește cu mai mult de 50% peste nivelul din iunie 2015

Tarifele pentru asigurarea obligatorie de răspundere auto (RCA) pot crește cu cel mult 50% față de cele practicate în iunie 2015, potrivit unui protocol încheiat de transportatorii auto cu reprezentanții Autorității de Supraveghere Financiară și cei ai companiilor de asigurări.

„Am căzut de acord să acceptăm o creștere de până la 50% a poliței RCA și să luăm ca preț de referință luna iunie 2015. Pe termen lung, s-a ținut cont de toate propunerile noastre, inclusiv pentru modificarea Legii 136/1995 începând cu ianuarie 2016. Noi am cerut mai multe modificări și așteptăm să fie respectate. Cerem, de asemenea, armonizarea legislației din România cu cea europeană, astfel încât să se poată încheia polițe de asigurare pe orice perioadă de timp, nu obligatoriu pe 6 sau 12 luni, potrivit legislației actuale. De asemenea, să existe posibilitatea suspendării plății poliției RCA, în cazul în care autovehiculul este imobilizat. Mai cerem ca achitarea poliței RCA să fie făcută în mod individual, pe Codul Numeric Personal al conducătorului auto, iar plata despăgubirilor să se facă mai rapid. Dacă nu se vor pune în aplicare cele convenite la întâlnirea de ieri (marți—n.r.), vom continua protestele, din luna februarie, la nivel național, cu sute de mii de mașini în stradă”, a declarat Vasile Ștefănescu, președintele Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR), într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES. Soluția găsită de ASF este că de la calculul daunalității va fi exclusă Cartea Verde pentru transportatorii locali, respectiv transportul în comun, în condițiile în care aceasta era luată în calcul printr-o metodologie mai veche. În acest sens, ASF va amenda o normă internă prin care va lega majorarea tarifului de rata daunalității, însă aceasta va fi limitată la 50%. ‘Până la sfârșitul anului trebuie să se facă modificările pentru normele RCA, în sensul celor discutate. Protocolul de înțelegere prevede excluderea Cărții Verzi de la calculul daunalității, pentru transportul local, în comun’, se mai arată în comunicatul COTAR. Transportatorii au protestat, săptămâna trecută, în Capitală, și au cerut sprijinul Guvernului pentru reducerea polițelor RCA, eliminarea supraaccizei și reglementarea situației abonamentelor radio pentru mijloacele de transport. Firmele de profil au atras atenția asupra faptului că românii nu ar putea suporta o creștere a prețului poliței RCA cu până la 400%, care ar ajunge la valori mai mari decât ale autoturismelor pentru care este plătită asigurarea.