Breaking News

A crescut numărul pacienţilor care şi-au schimbat medicul de familie

Mai mult de 85 de mii de persoane şi-au schimbat medicul de familie, în perioada septembrie—octombrie 2015, în creștere cu 30 de mii față de aceeaşi perioadă a anului trecut. Acest fapt demonstrează că tot mai mulţi pacienţi cunosc şi aplică dreptul la libera alegere a medicului de familie, susțin responsabili din cadrul Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM), informează MOLDPRES.Un comunicat de presă al CNAM precizează că în ultimii ani unele centre ale medicilor de familie utilizează o practică vicioasă de înregistrare a persoanelor pe listele lor, în lipsa vreunei cereri din partea acestora. În 2015, au fost înregistrate 21 de mii de contestări privind trecerea de la un medic de familie la altul.Dacă o persoană depistează că este înregistrată la alt medic de familie, în lipsa vreunei cereri depuse anterior în acest sens, ea trebuie să solicite în scris sau în formă electronică Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină efectuarea modificărilor în Registrul persoanelor înregistrate în instituţiile medico-sanitare primare.Pe site-ul oficial al CNAM – cnam.md, cetăţenii pot să verifice cu ajutorul codului numeric personal la care medic de familie şi instituţie medico-sanitară sînt înregistraţi, accesînd aplicaţia – Verificarea înregistrării la medicul de familie. Această informaţie poate fi solicitată şi la Linia Verde a CNAM – 0 800 99999.În prezent în Republica Moldova activează 277 de instituţii, care prestează asistenţă medicală primară. Majoritatea populaţiei, aproape 97 la sută, este înregistrată în prezent în instituţiile medico-sanitare publice, în jur de 2% se află pe listele medicilor de familie din instituţiile private, iar peste 1% — în cele republicane şi departamentale.