Republica Moldova: Prima ședință de judecată în dosarul ex-premierului Vlad Filat a fost amânată

FilatPrima audiere în dosarul fostului premier al Republicii Moldova, Vlad Filat, nu a mai avut loc marți, fiind amânată pentru o dată neprecizată, întrucât completul format din trei judecători s-a autorecuzat invocând incompatibilități, relatează Radio Chișinău.

Filat, fostul lider al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), trebuia să compară marți în fața completului de judecată, într-o primă ședință a procesului, într-un dosar în care apare ca învinuit de trafic de influență și corupere pasivă. Motivul pentru care magistrații Judecătoriei Buiucani din Chișinău au refuzat să examineze această cauză îl reprezintă diverse situații de incompatibilitate, după cum a precizat procuroarea de caz Adriana Bețișor. Examinarea cauzei va continua după ce cazul va fi transmis spre judecare altor magistrați prin sistemul de distribuire aleatorie a dosarelor. Fostul prim-ministru Vlad Filat nu s-a prezentat nici el la ședință. Vlad Filat a fost reținut în luna octombrie, fiind învinuit de trafic de influență, extorcare și luare de mită. Dacă va fi găsit vinovat, fostul premier riscă o pedeapsă de la 7 la 15 ani de închisoare, cu interzicerea dreptului de a deține funcții publice, potrivit IPN.md.