Breaking News

Aleşii vor să-i scutească de impozitul pe venit pe cei din cercetare. De prevedere ar urma să beneficieze şi cadrele didactice universitare

Angajaţii din domeniul inovării şi cercetării aplicate – cercetători şi cadre didactice universitare – ar putea fi scutiţi de plata impozitului pe venit, potrivit unei iniţiative legislative depuse de un grup de senatori PSD, printre care Mihnea Costoiu şi Ecaterina Andronescu.Iniţiativa legislativă modifică Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cerând ca din rândul contribuabililor scutiţi de plata impozitului pe venit să facă parte şi angajaţii „care activează în domeniul inovării şi cercetării aplicate”.Contribuabilii care vor beneficia de prevederile proiectului de lege ”trebuie să îndeplinească condiţiile legale de cercetător sau cadru didactic universitar”, putând fi angajaţi în institute de cercetare, universităţi, centre de cercetare şi dezvoltare sau societăţi comerciale.Proiectul de act normativ este iniţiat de un grup de senatori PSD, fiind susţinută şi de parlamentari UNPR, ALDE, UDMR, plus trei liberali. Mai mulţi dintre semnatarii proiectului de lege sunt cadre didactice universitare – cum ar fi Mihnea Costoiu sau Ecaterina Andronescu. Proiectul de lege defineşte cercetarea aplicată ca ”activitate orientată spre lărgirea cunoştiinţelor şi spre utilizarea de cunoştiinţe noi în crearea de noi procese, produse şi servicii şi în îmbunătăţirea lor”.Iniţiatorii susţin, în expunerea de motive, că România cheltuie pentru cercetare şi dezvoltare, pe cap de locuitor, de aproape 20 de ori mai puţin decât media europeană, fiind pe ultimul loc în UE în privinţa ponderii cheltuielilor din PIB alocate acestui domeniu.Semnatarii invocă faptul că Noul Cod Fiscal scuteşte de la plata impozitului pe venit ”persoanele fizice, pentru veniturile realizate din salarii şi asimilate salariilor, ca urmare a desfăşurării activităţii de creare de programe pentru calculator”, categorie cărora ar trebui să i se alăture cei din cercetare.”Judecând după standardele internaţionale, dar şi după nevoile interne, România nu are destui cercetători. Numărul acestora este în scădere în ultimii ani, iar marile companii cu filiale în România de arată reticente în privinţa dezvoltării unor centre de cercetare locală şi a încadrării activităţilor specifice ca activităţi de cercetare-dezvoltare”, arată expunerea de motive. Iniţiativa legislativă este menită să încurajeze cercetarea şi inovarea în România, să stimuleze din punct de vedere financiar şi să deschidă noi oportunităţi în dezvoltarea de noi centre, potrivit sursei citate.