Coreea de Nord cheltuiește un sfert din PIB pentru armată

Coreea de Nord se situează pe primul loc în lume în ce privește cheltuielile pentru armată în raport cu produsul său intern brut (PIB), au relatat luni media sud-coreene, citate de DPA. Potrivit unui raport al Departamentului de Stat al SUA, citat de agenția sud-coreeană de presă Yonhap, cheltuielile Phenianului pentru întreținerea uriașei sale armate au fost în medie de 23,8% din PIB anual în perioada 2002-2012. În schimb, cheltuielile Seulului pentru funcționarea forțelor sale armate sunt de 2,5% dintr-un PIB mult mai mare, situând Coreea de Sud pe locul al 48-lea în lume, indică raportul american, intitulat World Military Expenditures and Arms Transfers. În termeni absoluți, cheltuielile militare ale Coreii de Sud le devansează pe cele ale vecinei sale sărace Coreea de Nord, Sudul situându-se pe locul al 11-lea, iar Nordul pe locul al 36-lea. Statele Unite ale Americii (SUA) se află pe primul loc în lume în ce privește cheltuielile militare în termeni absoluți: 656 miliarde de dolari în medie pe an. China se situează pe locul al doilea, cu un un buget militar anual în medie de 88,5 miliarde de dolari, scrie sursa citată.