Traficul fluvial a fost închis pe Dunăre, în apropiere de Moldova Veche, judeţul Caraş-Severin, însă pe sectorul Serbiei, din cauza vântului puternic, urmând ca acesta să fie reluat atunci când condiţiile meteorologice vor permite acest lucru, transmite corespondentul MEDIAFAX.Potrivit reprezentanţilor Oficiului de Căpitănie Moldova Veche, din judeţul Caraş- Severin, traficul fluvial pe Dunăre a fost închis pentru toate categoriile de ambarcaţiuni pe sectorul dunărean al Serbiei, în apropiere de Moldova Veche.Aşadar, traficul fluvial este oprit între kilometrii 1.040 şi 1.096.Decizia a fost luată, luni dimineaţă, din cauza vântului puternic care îngreunează desfăşurarea în bune condiţii a circulaţiei ambarcaţiunilor.Reprezentanţii Oficiului de Căpitănie Moldova Veche au mai transmis că traficul fluvial va fi reluat în cel mai scurt timp posibil, atunci când condiţiile meteorologice vor permite acest lucru.