Mai mult ca niciodată, avem nevoie să investim în Europa, afirmă comisarul Corina Crețu

Treptat, ne revenim din criza economică și financiară care a zguduit lumea în 2008, scrie comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, într-un comentariu apărut luni în ediția electronică a publicației New Europe.UE a revenit pe calea creșterii, dar multe dintre regiunile și orașele noastre poartă în continuare cicatricile crizei, care a șters câștigurile provenind din convergența socială și economică realizate în mai multe state membre începând cu anul 2000, inversând tendința reducerii disparităților regionale.În paralel, ne confruntăm cu una dintre cele mai mari provocări pe care le-am avut vreodată de abordat ca Uniune, criza refugiaților. Și când Europa reprezintă un refugiu de speranță și stabilitate pentru sute de mii de refugiați, asistăm la ascensiunea mișcărilor care aleg să întoarcă spatele Europei, dezvăluind că, în unele țări, cetățenii și-au pierdut încrederea în UE. Adeseori, ei sunt pe cale să își piardă încrederea pentru că se simt ca și când, în mijlocul dificultăților și când au nevoie de ea cel mai mult, Europa este de negăsit.Le cer să se uite mai de aproape; vor vedea că Europa este peste tot. Europa este conexiunea la internet cu mare viteză care ajunge la casele oamenilor. Europa sunt întreprinderile mici realizând economii la facturile de energie datorită activității depuse cu facilitățile de care dispun.Europa îi oferă celui care a părăsit timpuriu școala a doua șansă și accesul pe piața locurilor de muncă având dreptul la instruire. Europa reprezintă drumurile și podurile care unesc între ele orașele, regiunile și țările.Europa este oriunde. Fondurile Structurale și de Investiții Europene fac diferența. Acestea reprezintă principalul instrument de investiții al UE, acționând pe teren pentru a schimba viața de zi cu zi a oamenilor și acordând sprijin adaptat în funcție de nevoile specifice pe întreg teritoriul nostru.Reformate pentru o nouă perioadă a programului, acestea intervin în mod mai strategic, orientat spre performanță. Concentrându-se pe cercetare, inovare, noi tehnologii și spiritul antreprenorial, ele ajută regiunile să își valorifice punctele forte competitive, și mai ales talentele și ideile popoarelor Europei.Fondurile Structurale și de Investiții Europene oferă, de asemenea, un sprijin solid în fața provocărilor cu care se confruntă UE. În 2015, am prezentat măsuri excepționale pentru ca Grecia să beneficieze de fonduri din plin, asigurând accesul la lichidități mai mult decât necesarul de la fața locului.Ca principală sursă de finanțare pentru economia reală, fondurile și-au adus o contribuție importantă la consolidarea coeziunii economice, sociale și teritoriale a Greciei. Iar în momentele dificile, joacă un rol important în deschiderea drumului spre un viitor prosper, ajutând Grecia să își dezvolte propria strategie de creștere.Deoarece criza refugiaților s-a intensificat, ne-am arătat disponibilitatea de a exploata flexibilitatea fondurilor pentru a sprijini agenda UE privind migrația.Nu există pași mici atunci când te ocupi de criza refugiaților; fiecare acțiune, fiecare inițiativă contează pe teren. Fondurile Structurale și de Investiții Europene pot sprijini proiectele pentru a răspunde atât nevoilor pe termen scurt — în primul rând de cazare, spitale mobile, salubritate, alimentare cu apă—, cât și celor pe termen lung, ajutând migranții și refugiații să își găsească locul lor în cadrul societății. Ne aflăm la începutul unui drum lung, și de aceea vom continua să ne gândim la noi moduri de a face față acestei crize, aprofundând sinergiile dintre fonduri și alte politici ale UE și acționând în strânsă colaborare cu statele membre pentru a găsi soluții comune, de asemenea în cadrul programelor noastre de cooperare transfrontalieră și strategii macroregionale.În următorul deceniu, Fondurile Structurale și de Investiții Europene vor interveni acolo unde este cea mai mare nevoie de ele, investind în Europa pentru a reduce diferențele de bogăție dintre regiuni și pentru a atinge obiectivele UE de creștere și locuri de muncă. La sfârșitul anului 2015, am adoptat ultimele programele pentru următorii 10 ani; acum suntem pe deplin în faza de implementare a noii perioade și, prin urmare 2016 va fi un an crucial, așa cum vom vedea efectele concrete ale cadrului reformat al Fondurilor pentru perioada 2014-2020.Pe această bază, vom începe să gândim la viitorul fondurilor, la 2020 și după aceea. Provocări importante ne așteaptă în această fază de implementare: trebuie să simplificăm și mai mult accesul la Fondurile Structurale și de Investiții Europene pentru beneficiari. Prea mulți dintre ei renunță în continuare să primească sprijinul nostru, deoarece consideră că demersurile sunt prea lungi și birocratice. În egală măsură, trebuie să acționăm alături de autoritățile naționale și regionale pentru a consolida capacitățile de guvernare și instituționale, pentru că cetățenii nu vor beneficia de avantajele fondurilor în cazul în care nu sunt gestionate în mod eficient.Deoarece investițiile naționale și regionale sunt în scădere, Fondurile Structurale și de Investiții Europene devin tot mai necesare.Ele sunt de așteptat să reprezinte aproximativ 14% din totalul investițiilor publice, în medie, iar cea mai mare pondere poate ajunge dincolo de 70% în unele state membre. Cetățenii se bazează pe investițiile noastre, pentru infrastructurile cheie în transporturi, alimentarea cu apă sau gestionarea deșeurilor, pentru servicii medicale și sociale mai bune sau pentru a dezvolta o idee care poate ajuta la crearea de sute de locuri de muncă într-o regiune.Prin urmare, este datoria noastră să învățăm din lecțiile trecutului și să asigurăm, pe lângă o bună gestionare, o monitorizare riguroasă a performanței programelor în următorii ani.Aceasta este singura modalitate de a garanta că Fondurile Structurale și de Investiții Europene vor stabili condiții corecte pentru ca proiectele de calitate să se dezvolte, pentru ca întreprinderile să prospere și pentru ca viața de zi cu zi a oamenilor să se îmbunătățească, toate ducând la un nou început în Europa, mai scrie comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, în comentariul său.