BOBOTEAZA

Adi Cristi

Epifania s-a întâmplat pentru poporul lui Dumnezeu în momentul în care Iisus Hristos a mers și el să primească Botezul, de la Ioan Botezătorul, în apele râului Iordan. Această manifestare a lui Dumnezeu, prin întruparea Fiului și prin arătarea Sfintei Treimi în timpul botezului a dat sens credinței întru Dumnezeu, eliberând calea spre smerenie și mântuire, înregimentând omul în Oastea Domnului, în turma de mioare aflat în vraja Păstorului pe pajiștile cunoașterii de sine și, mai apoi, ale cunoașterii aproapelui. Botezul a devenit un ritual prin care cel botezat intră sub ocrotirea lui Dumnezeu, fără însă a-și neglija menirea de a fi ”robul lui Dumnezeu”. Această robie ar trebui înțeleasă în termenii halucinantului acord cu tine însuți,, prin care din proprie inițiativă, din voință propriei, îți pui viața în grija lui Dumnezeu, astfel încât trecerea ta de la naștere spre moarte să se întâmple sub cuvântul domnului, în ascultare, dar și sub protecția acestuia.

Păstrându-ne în povestea Bibliei, a eroilor acesteia, de la înaintemergătorul lui Iisus Hristos, Ioan Botezătorul și până la ”mielul lui Dumnezeu, cel ce spăla păcatul lumii” (după cu avea să-l numească Ioan Botezătorul pe Iisus Hristos) nu putem să ignorăm vorbele Fiului lui Dumnezeu la ieșirea sa din apele Iordanului: „cerurile s-au deschis și duhul lui Dumnezeu s-a vărsat, coborându-se ca un porumbel și venind peste el. Și glas din ceruri zicând : acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit”. Din acest moment putem spune că s-au făcut toate prezentările celor care au intrat pe scena credinței creștine, cu nume și prenume, ocupație, rol în societate. Nu vorbim despre ceea ce va urma, vorbim doar despre ceea ce s-a întâmplat cu trecerea lui Iisus Hristos prin viața pământeanului de rând, chiar dacă pentru el a mizat Duhul Sfânt întru dumnezeirea sa.

Se poate face o paralelă forțată și nelalocul ei, dar explicită cu mitul lui Hercules, fiul lui Zeus, pe vremea când acesta juca rolul Atotputernicului, cel care pentru a fi recunoscut a fost obligat să îndeplinească 12 munci de dimensiunea minunilor întru reușită, asemenea lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Atotputernicul, pus în situația de a apela la minuni dumnezeieşti pentru a se face înțeles, pentru a convinge păgânul de marea forță a credinței întru Dumnezeu.

Taina Botezului ține mai mult de taina porții prin care pătrunzi, prin care încerci să introduci, în acest spațiu al smereniei și umilinței, sămânța care va crește în solul iubirii lui Dumnezeu și de Dumnezeu.

Botezul certifică acceptul pe care robul lui Dumnezeu, astfel devenit, se înregimentează în ”oastea Domnului”, acesta primind în schimb libertatea de a spune și de a crede în rugăciunea Doamne, Dumnezeul Meu, sfinţească-se Numele Tău!” Chiar și o astfel de adresare, suprapusă peste cuvintele lui Iisus Hristos la ieșirea din apa Iordanului, sub forma unei autoprezentări, de genul: ”acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit”, ne indică fără vreo ambiguitate care este calea înspre și dinspre Fiul lui Dumnezeu. Toți lucrăm ”în numele lui Dumnezeu”, toți facem toate sacrificiile posibile și imposibile de a sluji vrerea Domnului. Celelalte religii  monoteiste nu au această anvergură cosmică a Fiului lui Dumnezeu, oprindu-se sfioase doar la dimensiunea profetului, a ”purtătorului de cuvânt al vrerii lui Dumnezeu”. În accepțiunea iudaicilor, Iisus (evreu din mamă evreică) este doar un profet, ales al lui Dumnezeu, asemenea lui Moise, să-i poarte cuvântul în comunitate având grijă de poporul ales. La fel și islamul îl consideră pe Mohamed profetul care reprezintă pe pământ vrerea lui Allah (Dumnezeu).

Cu voia lui Dumnezeu Iisus moare, dar învie și se Înalță în Veșnicie, de-a dreapta lui Dumnezeu”, doar în religia creștină, în timp ce în celelalte religii monoteiste prooroci mor și ei în cele din urmă, fiind păstrați doar în amintirea credincioșilor, ca fapte trecute, fără forța continuității, fără a mai avea capacitatea de a interveni și dincolo de moarte.

În grecește, cuvântul Bobotează este numit Teofanie sau Epifanie, care se traduce prin „Arătarea Domnului”, adică a Sfintei Treimi. Ea este una dintre cele mai mari sărbători religioase creștine, încărcate de practici magice și obiceiuri agrare preluate în creștinism din tradițiile anterioare, precum fertilitatea, purificarea, cinstirea apei și a focului.

”Boboteaza este astfel și o sărbătoare dedicată purificării naturii, și mai ales a apelor, de forțele răului. Acum se colindă, se prevestește cum va fi vremea în noul an, sau cum va fi recolta. Se crede că în aceste zile animalele vorbesc, căpătând puteri neobișnuite. Peste obiceiurile creștine ortodoxe de sfințire a apelor sau de scufundare a crucii s-au suprapus și multe practici păgâne, cum ar fi afumarea grajdurilor și a vitelor pentru alungarea duhurilor rele din acestea, aprinderea focurilor pe câmp sau colindele însoțite de tot felul de strigături și zgomote. Toate acestea au în general un rol de curățire și de îndepărtare a răului. Tradiția ortodoxă cere ca acum să se mănânce piftie și grâu fiert și să bea vin roșu. Botezul ne rupe din întunericul ignoranței, dându-ne pradă luminii dumnezeiești.