Mandatul de arest al ex-Premierului Vlad Filat a fost prelungit cu încă 90 de zile

FilatMandatul de arest al ex-Premierului Vlad Filat a fost prelungit astăzi cu încă 90 de zile. Decizia a fost luată de către Judecătoria Buiucani din capitală, după ce procurorii Centrului Național Anticorupție au depus un demers prin care au cerut această prelungire, informează MOLDPRES.Președintele PLDM Vlad Filat a fost prezent la ședința de judecată, acesta a declarat presei că „spectacolul continuă. Mă declar nevinovat”.Magistrații au decis ca  ședința de astăzi să se desfășoare cu ușile închise. „În cazul Filat ar putea fi influențați unii martori și de aceasta s-a solicitat ca ședința de judecată pe acest dosar să fie închisă. Judecătorii au acceptat demersul procurorilor de a prelungi mandatul de arest al fostului Premier, Vlad Filat cu încă 90 de zile. În prezent sîntem în proces de lucru privind examinarea celorlalți suspecți implicați în acest caz”, a menționat procurorul Adriana Bețișor.Avocatul liberal-democratului, Igor Popa a afirmat că „astăzi au fost încălcate încă o dată drepturile domnului Filat prin desfășurarea ședinței de judecată cu ușile închise, dar și prin expedierea separată a dosarului în instanță. Am avut doar două zile pentru a studia un număr foarte mare de volume din cadrul cazului. Noi considerăm că această grabă de expediere în instanță este intenționată. Decizia de astăzi, dar și actul de sesizare le considerăm nule. Urmează să facem un recurs la Curtea de Apel privind hotărîrea luată astăzi de judecători”, a precizat Popa.Pe 29 decembrie anul trecut magistraţii Judecătoriei Buiucani au admis recuzarea judecătorilor pe cazul deputatului Vlad Filat. Ulterior cazul a fost repartizat altor trei magistrați.Vlad Filat a fost reţinut pe 15 octombrie, în baza unui mandat emis de Centrul Naţional Anticorupţie, după ce Parlamentul a decis suspendarea imunităţii sale.Pe 18 octombrie Judecătoria Buiucani i-a aplicat fostului Premier un mandat de arest preventiv pentru 30 de zile, iar pe 11 noiembrie şi 10 decembrie judecătorii au prelungit arestul parlamentarului cu încă cîte 30 de zile, pînă pe 15 ianuarie 2016.