Reprezentanții Mișcării Populare consideră că la ședința Consiliului Superior al Magistraturii de miercuri se impunea prezența președintelui Klaus Iohannis având în vedere importanța evenimentului, și anume alegerea noii conduceri a CSM. „Importanța evenimentului impunea prezența președintelui țării la conducerea ședinței, cel puțin pentru a marca evenimentul și legitima de la cel mai înalt nivel al statului viitoarea conducere a CSM. Să nu fie contestată de unii sau de alții. Președintele Iohannis conduce țara prin delegare. România are un președinte surd și mut, dar și absent de la cârma țării. Fiind în vacanță prelungită în America, departe de țară, președintele Iohannis a uitat de obligațiile și îndatoririle generate de votul românilor din noiembrie 2014. (…) În loc de a conduce personal ședința CSM, președintele Iohannis a delegat această obligație unui consilier prezidențial. La ședințele Consiliului European de la Bruxelles, președintele Iohannis nu s-a deranjat să meargă. L-a delegat pe primul-ministru Cioloș, deși este clară diferența de legitimitate și greutate politică între cei doi”, susțin reprezentanții MP, într-un comunicat remis AGERPRES. Potrivit MP, ”interesele României n-au avut prioritate în fața concediului prelungit al președintelui Iohannis”. ”În Republica Moldova se întâmplă evenimente politice care ar fi impus medierea României, a președintelui Iohannis. O țară în derută, fără guvern de multe săptămâni, cu posibilitatea declanșării alegerilor anticipate care ar aduce la guvernare partidele pro ruse — situație în care traseul european al Republicii Moldova ar fi dinamitat, pur și simplu. Criza migranților din Uniunea Europeană a atins o nouă fază, după actele de violență cu care aceștia au terorizat în noaptea de Anul Nou femei și adolescente germane. Cu toată Europa oripilată de aceste acte de barbarism, președintele Iohannis ar fi avut obligația să readucă în discuție cotele de migranți, înainte de a se trezi și România în situații similare. În loc de prezența la cârma țării, dl Iohannis trimite populației, prin facebook, din îndepărtata Americă, salutări cordiale și multe succese. Nu credem că pentru așa ceva l-au votat românii”, consideră reprezentanții MP.