Scriitorul Dan Mircea Cipariu cere demisia ministrului Culturii, Vlad Alexandrescu, nemulţumit că Ministerul Culturii nu a finanţat niciun proiect dedicat literaturii de Ziua Culturii Naţionale, care coincide cu ziua poetului Mihai Eminescu.Scriitorul Dan Mircea Cipariu a anunţat, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, că îi cere demisia ministrului Culturii, pentru că acesta nu a inclus niciun proiect dedicat literaturii în lista celor finanţate cu ocazia Zilei Culturii Naţionale.”Stupefacţie! Evaluatorii domnului Vlad Alexandrescu au exclus literatura română contemporană chiar de ziua lui Eminescu. Gala Tinerilor Scriitori/Cartea de Poezie a anului 2015, un eveniment finanţat, între 2010 şi 2015, de către Ministerul Culturii şi AFCN, a fost ras, în urma evaluării scandaloase şi ruşinoase a noilor «comisari» ai domnului Vlad Alexandrescu. Am cerut, în virtutea legii şi a transparenţei şi profesionalismului atât de clamate de dl. Alexandrescu (filolog, de altfel!), toate documentele prin care voi dovedi interesele partizane şi lipsa de profesionalism a echipei aduse de domnul ministru. Până când va fi gata ancheta acestui caz revoltător de alungare a valorilor literaturii române vii din spaţiul public, prin intermediul pixului ministerial al domnului Alexandrescu, îi cer public Demisia. Un gest de onoare pentru fapte lipsite de onoare!”, a scris Dan Mircea Cipariu.De asemenea, scriitorul a anunţat că nu va mai depune proiecte şi va refuza orice fel de colaborare cu Ministerul Culturii. „Pentru mine, dl. Vlad Alexandrescu este un ministru care s-a autodemis cu acest gest incalificabil de a nu finanţa literatura română contemporană!”, a prezizat Dan Mircea Cipariu.Scriitorul a adăugat că, după cum i-a atras atenţia un cititor, Ministerul Culturii nu a cheltuit toţi banii prevăzuţi pentru Ziua Culturii Naţionale, 120.000 de lei, „tocmai pentru ca să nu fie finanţat programul Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2015”. „Pur şi simplu, la cabinetul ministrului au fost alese cele 5 proiecte, fără să fie cheltuiţi toţi banii prevăzuţi. Incredibil, dar adevărat!”, a scris Cipariu.Ministerul Culturii a publicat, vineri, o listă cu cinci proiecte pe care le finanţează cu prilejul Zilei Culturii Naţionale în acest an, după ce a anunţat, la sfârşitul anului trecut, că va aloca suma de 120.000 de lei pentru aceste proiecte. Proiectele câştigătoare sunt: „Lansarea Anului Cultural «Martha Bibescu 130»”, cu suma de 20.000 lei, „Între reuşită şi încercare. Respingere şi apropiere în cultura naţională”, cu 19.050 de lei, „Terapie socială prin teatru contemporan”, cu 18.000 de lei, „Monumente Uitate: Castele şi conace revitalizate”, cu 19.875 de lei, şi spectacolul de teatru în spaţii neconvenţionale „România 2050”, cu 10.000 de lei.Camera Deputaţilor a adoptat, pe 16 noiembrie 2010, un proiect de lege, iniţiat de aproximativ 50 de parlamentari, prin care ziua de naştere a poetului Mihai Eminescu – 15 ianuarie – a devenit Ziua Culturii Naţionale.