Mulți copii se confrunta cu probleme ortodontice, având nevoie de aparat dentar, lipsa tratamentului corespunzator putând duce la afecțiuni ale stomacului din cauza unei masticații necorespunzătoare, la apariția cariilor sau la imperfecțiuni de pronunție, potrivit specialiștilor.
Nepurtarea aparatului dentar la vârsta potrivită pentru a preveni anumite anomalii dento-maxilare poate cauza, la vârsta adultă probleme mult mai greu de corectat.
„Primul control la medicul specialist ortodont este bine să fie făcut în jurul vârstei de 6-7 ani. Tratamentul ortodontic la această vârstă e mai uşor de aplicat în cazul în care se poate; copilul se afla în perioada de creştere iar rezultatele se obțin mult mai rapid într-un timp mult mai scurt. Tratamentul stomatologic care se aplică după 12-14 ani presupune purtare de aparat fix de cele mai multe ori”, explica dr. Andra Custură, medic stomatolog, într-un comunicat de presă transmis redacției www.SănatateaTV.ro.
Cum îți dai seama că cel mic are nevoie de aparat dentar?
- Copilul pierde dinţii de lapte prea devreme, prea târziu sau la intervale neregulate, altfel decât în schema de schimbare a dinţilor;
- Dinţii de lapte sau cei permanenţi sunt strâmbi, încălecaţi sau prea rari (ca şi cum ar avea un dinte sau mai mulţi lipsa);
- Mesteca sau muşcă din alimente cu dificultate;
- Fălcile nu se suprapun corect una peste alta, par strâmbe sau produc sunete la atingere;
- Copilul îşi muşcă adesea obrazul accidental;
- Respiraţia este neregulată sau şuierătoare sau nu poate respira decât cu gura deschisă.
- Îşi suge des degetele (mult timp după ce a depăşit perioada de sugar);
- Fălcile şi dinţii sunt mult mai mari şi disproporţionate în raport cu restul feţei;
- Suferă de bruxism (scrâşneşte dinţii în special noaptea);
- Se aude cum mandibula pocneşte când copilul deschide gura sau mănâncă.
„Puteți începe prin a face o vizita unui specialist în stomatologie generală, care va examina dantura copilului, va trata şi rezolva eventualele carii şi îl va sfătui despre igiena bucală. Dacă există semne de dezvoltare anormală, dentistul vă va îndruma către un specialist ortodont, care va şti cu exactitate dacă e sau nu cazul unui aparat dentar. Țineți minte că poziționarea incorectă a dinților şi măselelor poate conduce la probleme de sănătate, cum ar fi afecțiuni ale gingiei, pierderea prematură a dinților (un dinte strâmb se rupe mai uşor), carii dentare (din cauza poziției defectuoase, dintele strâmb nu poate fi spălat eficient, iar resturile alimentare favorizează apariția cariei), dar şi probleme cu digestia (din cauză că alimentele nu sunt bine mestecate) şi multe alte probleme de natură psihică care se vor rezolva mult mai greu la o vârstă mai înaintată”, adaugă dr. Andra Custură.
Aparatul dentar trebuie purtat între 1 şi 3 ani, în funcţie de fiecare copil în parte. Această perioadă variază în funcţie de vârstă, de starea de sănătate a dinţilor şi a gingiilor şi de gradul de severitate a problemei, potrivit specialistului.