Adrian Curaj: Acțiunile profesorilor implicați în lucrările deținuților sunt în nume personal

Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Adrian Curaj, susține că profesorii universitari și cercetătorii incluși în realizarea lucrărilor științifice din închisori sunt implicați în nume personal în aceste proiecte. „Cred că subiectul acesta (al lucrărilor științifice din închisori—n.r.) este într-un spațiu mai amplu legat de etică și integritate academică. De asemenea, nu cred că este un subiect care să aibă un singur răspuns. Pe de altă parte, profesorii, cercetătorii, cei care sunt implicați în aceste cazuri sunt implicați în nume personal, deci, nu sunt abordări instituționale. Sunt profesori, cercetători, la instituții de învățământ superior, de cercetare din România, dar acțiunile dânșilor sunt acțiuni individuale. Sunt convins că în instituțiile de învățământ superior sau instituțiile de cercetare vor avea grijă, prin prisma menținerii prestigiului lor, să discute subiectele acestea și să ia decizii”, a declarat duminică, într-o emisiune pe Digi 24, ministrul Educației. El a insistat pe responsabilitatea instituțiilor de învățământ superior și a instituțiilor de cercetare în aceste cazuri. „Insist pe responsabilitatea instituțiilor de învățământ superior și a instituțiilor de cercetare, numai acolo există expertiza necesară să decidă asupra unui subiect sau altul. În cazul nedorit al unor decizii nepotrivite sau lipsei de decizie vom vedea dacă la nivelul Consiliilor consultative ale Ministerului poate fi făcut ceva, însă niciun consiliu, la momentul acesta, nu are în atribuții astfel de lucruri”, a spus Curaj.