România are printre cele mai mari prețuri la achiziția de buștean din întreaga Europă

România are printre cele mai mari prețuri la achiziția de buștean din întreaga Europă, astfel că Asociația Producătorilor de Mobilă și Asociația Forestierilor ai sesizat Consiliul Concurenței pentru abuzul de poziție dominantă al RNP-Romsilva prin prețurile de pornire la licitație, susțin Fordaq și Federația Proprietarilor de Păduri și Pășuni din România – Nostra Silva, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES. „Anual, Regia Națională a Pădurilor — Romsilva organizează licitațiile principale, licitații prin care este oferită la vânzare masa lemnoasă pentru producția anului următor. În perioada 17-24 decembrie 2015 s-au desfășurat aceste licitații prin care a fost oferit la vânzare un volum de 4,31 milioane metri cubi, din care a fost adjudecat un volum de 227.000 de metri cubi, adică 5% din volumul oferit la vânzare! Încă din etapa de pregătire a licitațiilor, în luna noiembrie a anului 2015, agenții economici, prin organizații de profil, au contestat prețurile prea mari de pornire la licitație: Asociația Producătorilor de Mobilă și Asociația Forestierilor au sesizat Consiliul Concurenței pentru abuzul de poziție dominantă al RNP-Romsilva prin prețurile de pornire la licitație. Nostra Silva a depus plângere prealabilă pentru a contesta în contencios administrativ regulamentul în baza căruia au fost organizate licitațiile’, se arată în comunicatul citat. Potrivit Fordaq, stabilirea prețurilor de pornire la licitația din acest an, pornind de la tarifele de adjudecare din anul anterior, duce la o ‘spirală a prețurilor’. „Nu este posibil să se stabilească prețuri de pornire la licitație pornind de la prețurile de adjudecare din anul anterior. O astfel de practică duce la o spirală a prețurilor. Între 2010 și 2015, prețurile de pornire la licitație au crescut cu 300%. La licitațiile din luna decembrie 2015, au existat mai multe Direcții Silvice județene care au avut prețuri de pornire mai mari decât prețurile de adjudecare din anul anterior (Harghita, Dolj, Gorj, Dâmbovița, Maramureș, Sălaj, Timiș). Spre exemplu, în Caraș Severin, prețurile au fost cu aproape 30% mai mari, în condițiile în care indicii europeni ai prețurilor resursei de masă lemnoasă au scăzut cu 15%. La acest moment, România are printre cele mai mari prețuri la achiziția de buștean din întreaga Europă (…) Blocajul licitațiilor conduce automat la blocajul exploatării masei lemnoase și implicit la blocarea întregului sector de prelucrare a lemnului, inclusiv industria mobilei, sectoare ce cuprind în total peste 130.000 angajați care, împreună cu familiile lor, depind de aceasta resursă. Deja, companii din industria mobilei au remis notificări privind trimiterea angajaților în șomaj tehnic, din cauza lipsei resursei de masa lemnoasă’, menționează Federația Proprietarilor de Păduri și Pășuni din România — Nostra Silva. Potrivit sursei citate, deoarece în urma licitațiilor a fost adjudecat un volum de 5% din totalul volumului disponibil, licitațiile au fost reprogramate în perioada 12 — 25 ianuarie 2016, cu aceleași prețuri de pornire. „Să se înțeleagă în ansamblu mecanismul care a determinat eșecul licitațiilor de masă lemnoasă organizate de RNP-Romsilva și să se deblocheze situația creată prin modificarea, în procedură de urgență, a HG 924/2015, reprogramându-se licitațiile principale cu prețuri de pornire mai mici, înainte de a se ajunge la tensiuni sociale și pierderi economice irecuperabile pentru agenții economici’, susțin reprezentanții Fordaq.