”Patrula de Reciclare” continuă la Iaşi sub patronajul Casei Regale a României

 

patrula continua”Patrula de Reciclare”, program național de educație de mediu, continuă pentru al patrulea an în Iași. Alteţa Sa Regală Principesa Maria, alături de primarul interimar Mihai Chirica şi inspectorul şcolar general Camelia Gavrilă s-au aflat marți, 12 ianuarie, la Şcoala gimnazială ”Titu Maiorescu” din Iași, pentru o scurtă întâlnire cu tinerii membri ai ”Patrulei de Reciclare”, înființate la nivelul unității școlare, la inițiativa Casei Regale a României. Până acum, aproape o sută de grădinițe, școli și licee din județul și municipiul Iași au devenit centre de educație, informare și colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) pe parcursul edițiilor anterioare ale programului. ”Iaşul a fost mereu foarte activ în program – este printre județele cu cele mai multe unități de învățământ înscrise în cadrul fiecărei ediții la care a participat. În ediția actuală sunt înscrise 23 de unități școlare. Copiii, tinerii și dascălii ieșeni și-au convins comunitățile să trimită la reciclare peste 20.000 Kg DEEE, numai în anul 2015. Primăria ieșeană este un partener constant al acestor acțiuni ecologiste și de protecție a mediului și vreau să mulțumesc public Casei Regale a României, Alteței Sale Regale Principesa Maria, în special, pentru implicarea directă în astfel de manifestări”, a declarat primarul interimar Mihai Chirica. La ediția 2015 – 2016, tinerii din Iași se luptă pentru un premiu național. Cei interesați pot accesa site-ul www.patruladereciclare.ro pentru a putea susține unitățile de învățământ din Iași implicate în acțiune. Cea de-a V-a ediție a programului național de educație de mediu ”Patrula de Reciclare” a debutat sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Maria a României. ”Realizările acestor copii, adolescenți și profesori merită recunoscute și susținute, cu atât mai mult cu cât fac acest efort în calitate de voluntari. Pentru această lecție de perseverență și performanță, îi felicit pe toți profesorii și agenții Patrulei. Am convingerea că vor continua să ajute din ce în ce mai mulți români să înțeleagă că respectul față de natură trebuie să fie o preocupare vitală pentru fiecare dintre noi”, a precizat Alteța Sa Regală Principesa Maria.