Breaking News

Consumul național de electricitate a crescut cu 5,9% în primele 11 luni ale anului trecut

Consumul național de energie electrică a crescut cu 5,9% în primele 11 luni ale anului trecut, față de perioada similară din 2014, ajungând la 48 TWh, potrivit unui comunicat al Institutului Național de Statistică, remis, joi, AGERPRES. Totodată, în această perioadă, resursele de energie primară au crescut cu 2,4%, până la 30 de milioane de tone echivalent petrol, iar cele de energie electrică au urcat, față de aceeași perioadă a anului precedent, cu 8,3%, până la 63,1 TWh. Producția din termocentrale a fost de 25,3 TWh, în creștere cu 5,3%. În cazul hidrocentralelor, producția a fost de 15,4 TWh, în scădere cu 11,4%, iar cea a centralei nucleare de la Cernavodă a fost de 10,6 TWh, în coborâre cu 0,8%. Producția din centralele electrice eoliene a fost de 6,5 TWh, în creștere cu 2,3 TWh față de aceeași perioadă a anului precedent, iar energia solară produsă in instalații fotovoltaice în această perioadă a atins 1,9 TWh, mai mare cu 0,6 TWh față de perioada corespunzătoare a anului 2014. Iluminatul public a înregistrat o creștere cu 35,7%, iar consumul populației a crescut cu 4,3%. În aceeași perioadă, exportul de energie electrică a fost de 9,4 TWh în creștere cu 2,3 TWh.