PESTE 3.900 DE ANGAJAŢI, ÎN CLĂDIRILE DE BIROURI DIN ANSAMBLUL PALAS IAŞI. CREŞTERE DE 25% ÎNTR-UN SINGUR AN

UBC 2Şi în anul care s-a încheiat, ansamblul Palas a reprezentat cea mai dinamică destinaţie de business din Iaşi, locul unde sute de persoane şi-au găsit locuri de muncă. Astfel, în 2015, numărul celor care lucrează în cele patru clădiri de birouri clasa A din ansamblu a ajuns la peste 3.900. Totalul a crescut cu aproximativ 25% faţă de anul 2014, semn al planurilor de extindere pe care companiile prezente în imobilele United Business Center (UBC) le au la Iaşi.

Numărul celor care vor lucra în spaţiile office moderne din Palas va creşte cu încă 3.000 odată cu deschiderea, în prima parte a acestui an, a celor două noi clădiri UBC, aflate în plină dezvoltare. UBC 5, situată pe strada Sf. Lazăr, are o suprafaţă de 15.000 mp, dispusă pe şapte etaje, două niveluri fiind destinate parcării subterane. UBC 6, situată în vecinătatea zonei de food court, este proiectată cu o suprafaţă de 9.000 mp şi patru etaje. Prin noua investiţie a grupului Iulius, componenta office a ansamblului din centrul Iaşului va ajunge la 62.000 mp închiriabili.

UBC Palas este principalul centru de afaceri al Iaşului, aici având sedii aproximativ 45 de companii, majoritatea multinaţionale din domeniul IT & Outsourcing. Creșterea constantă a numărului celor care lucrează în clădirile de birouri ale ansamblului Palas este rezultatul orientării companiilor către locaţii moderne, unde le pot oferi angajaților multiple facilități suplimentare. Persoanele care își desfășoară activitatea în UBC beneficiază de acces facil la o varietate de servicii, parcare subterană, spații de recreere, parc și discounturi la cumpărături, în baza Cardului Partener.

Pe lângă angajaţii din clădirile de birouri, în celelalte componente ale ansamblului Palas lucrează alte aproximativ 2.000 de persoane.