Breaking News

‘Rabla’ va continua și în 2016; programul nu rezolvă toate problemele privind calitatea mediului, susține ministrul de resort

rablaProgramul „Rabla’ va continua și în 2016, dar trebuie să facem un studiu să vedem cât s-a îmbunătățit calitatea aerului în marile orașe, a declarat, joi, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Cristiana Pașca-Palmer. „Programul Rabla va continua și în acest an, dar vreau să fac o precizare: trebuie făcut un studiu să vedem cu cât s-a îmbunătățit calitatea aerului în ultimii 10 ani. ‘Rabla’ rezolvă o problemă, dar nu toate problemele. Trebuie să ne gândim, însă, ce vrem să facem și în următorii ani. Nu aș vrea să luăm o decizie scoasă din context. Continuăm cu ‘Rabla’, dar să vedem exact unde vrem să ajungem. Nu avem încă un buget pentru ‘Rabla’, dar cu siguranță va exista. Prevedem ca programul să continue așa cum a fost’, a afirmat Pașca-Palmer, într-o conferință de presă. Pe de altă parte, ministrul Mediului a menționat că pentru acest an nu este prevăzută nicio modificare a Timbrului de mediu, întrucât acesta contribuie consistent la bugetul destinat proiectelor de mediu din România. Persoanele fizice care au dorit să achiziționeze o mașină nouă au putut aplica, în 2015, în cadrul Programului ‘Rabla’, bugetul alocat pentru ediția trecută fiind de 162,5 milioane de lei.

În 2015, Programul ‘Rabla’ a fost configurat cu eco-bonusuri diferențiate, care se adaugă primei de casare în valoare de 6.500 lei, și cu posibilitatea cumulării a maximum două eco-bonusuri pentru achiziția unui autovehicul. Astfel, s-au acordat: un eco-bonus în valoare de 750 lei la achiziționarea unui autovehicul nou al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km, un eco-bonus în valoare de 1.500 lei la achiziționarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid (tehnologii hibrid convenționale), precum și un eco-bonus în valoare de 2.500 lei la achiziționarea unui autovehicul nou electric hibrid (tehnologii avansate de tip plug-in). Autoritățile au alocat, anul trecut, 20.000 de tichete valorice pentru persoane fizice și 5.000 de tichete pentru persoane juridice, inclusiv instituții publice, operatori economici fără personalitate juridică, organizații profesionale care sunt organizate și își desfășoară activitatea într-una dintre formele de exercitare a profesiei liberale.