La Chişinău a fost deschis unul din cele mai mari centre de dializă din Europa

La Chișinău a fost inaugurat primul Centru de Dializă, deschis în cadrul proiectului de parteneriat public privat pentru servicii de dializă în Republica Moldova, transmite MOLDPRES.La eveniment au participat conducerea Ministerului Sănătăţii, Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, administraţia Spitalului Clinic Republican, managementul B.Braun România, administraţia companiei de proiect BB-Dializa SRL şi reprezentanţi ai IMSP Institutul de Medicină Urgentă şi IMSP Institutul Mamei şi Copilului.Pentru modernizarea sistemului de sănătate și racordarea actului medical în domeniul serviciilor de dializă la cerințele de înaltă calitate europene, compania BB-Dializa, în calitate de partener privat şi parte a consorţiului german B.BRAUN & BB-HÄMODIALYSE, a transferat experiența centrelor de dializă europene și a aliniat astfel R. Moldova la țările cu un serviciu de dializă performant.„Cînd am proiectat și construit Centrul de Excelență din Chișinău ne-am ghidat de cele mai pretențioase standarde internaționale pe care am reușit să le implementăm cu succes și am ținut să-l dotăm cu tehnologiile de vîrf, astfel încît Centrul de Dializă să capete imaginea unui centru de viitor”, a declarat Dmitri Onufreiciuc, administratorul companiei BB-Dializa.Amplasat în cadrul Spitalului Clinic Republican, Centrul de Excelență în servicii de dializă dispune de aproape 2000 m2, fiind un centru luminos și spațios, plasat pe trei nivele, astfel asigurînd accesul echitabil și încadrarea în terapia de substituţie renală a circa 400 pacienți.Ministrul în exercițiu al Sănătății Ruxanda Glavan a salutat deschiderea acestui centru și a declarat că reușita parteneriatului public-privat este o mare bucurie.“Este un deziderat de ani de zile, și deși au existat numeroase impedimente, inclusive legale, pînă la urmă s-a reușit inaugurarea primului Centru de Excelență de Dializă din Republic Moldova. Este foarte important ca pacienții să aibă acces la servicii de calitate și la standarde europene. Ne dorim să dezvoltăm o rețea pentru a oferi acces tuturor celor care au nevoie de asemenea servicii”, a declarat ministrul.Centrul este dotat cu 48 aparate de dializa B.Braun, un brand mondial în producerea aparatajului medical, iar extinderea pînă la 64 aparate, planificată pe parcursul anului 2016, va plasa centrul printre primele unități cu o astfel de capacitate din Europa.

Prezent la eveniment, directorul B.BRAUN România, Gheorghe Bulat, a menționat că Centrul este un proiect de succes și este unul dintre cele mai mari în Europa.

“Medicii din cadrul Centrului au fost la un amplu program de instruire în România și ne bucurăm că și la Chișinău vor fi asigurate servicii de calitate, cu ajutorul aparatelor de ultimă generație”, a precizat Bulat.

Deși este un centru exclusiv privat, pentru pacienții din R. Moldova accesul la servicii este asigurat în baza poliței de asigurare medicală obligatorie.

Serviciile medicale sînt completate de servicii de consiliere psihologică, servicii dietetice cu o masă ajustată la regimul specific al pacientului dializat. Astfel, au fost îmbinate armonios componentele unui serviciu medical excelent: personal profesionist instruit în centrele B.Braun, echipament medical de ultima generație și o atmosferă prietenoasă pentru pacienți.

„Este un proiect cu impact major social. Pacienții cu insuficienţă renală cronică în stadiul final, odată incluși în dializă urmează tratamentul pînă la sfîrșitul vieții. Datoria noastră comună este să îmbunătăţim calitatea vieții persoanelor care au pășit pragul Centrului de Dializă. Acest proiect este un vis al pacienţilor şi al personalului medical, un vis care a devenit realitate graţie efortului care a fost depus de reprezentanţii parteneriatului public privat pentru servicii de dializă”, a subliniat Petru Cepoida, director medical al Centrului de Excelenţă.

Centrul de Excelență este unul din cele mai mari centre de dializă din Europa și primul centru din R. Moldova conceput conform standardelor europene de tratament al pacienților incluși în dializă.

Investiţia pentru renovarea și modernizarea Centrului de Dializă din Cadrul SCR a constituit peste două milioane de euro. Pentru implementarea proiectului „Parteneriat public privat pentru servicii de dializă” la nivel național, consorţiul german reprezentat în R. Moldova de compania BB-Dializa urmează să investească aproximativ 15 milioane de euro.