Organizaţia de Femei a UDMR solicită locuri eligibile pe listele Uniunii la alegerile locale pentru consiliile locale şi judeţene, astfel încât să se dubleze reprezentarea femeilor în administraţia publică locală, transmite corespondentul MEDIAFAX.Preşedintele Organizaţiei de Femei a UDMR, senatorul Biro Rozalia, a declarat, joi, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, că sunt „doamne şi domnişoare pregătite pentru această luptă, femei care au experienţă profesională, care pun suflet în ceea ce fac şi lucrează în echipă”.„Începem 2016 cu femei care vor fi candidate pentru funcţii de conducere în administraţiile locale şi judeţene şi Parlament. Dorinţa noastră este de a creşte accentuat procentul de participare a femeilor în procesul decizional din politică. Avem doamne şi domnişoare pregătite pentru această luptă, femei care au experienţă profesională, care pun suflet în ceea ce fac şi lucrează în echipă. Dorim să creştem procentul de participare al femeilor pe locuri eligibile şi nu considerăm că trebuie să fim în partea inferioară a listelor de candidaţi pentru consilii locale şi judeţene. Solicităm locuri eligibile astfel încât să dublăm reprezentarea femeilor în administraţia locală, judeţeană şi Parlament”, a spus Biro.Potrivit acesteia, procentul ocupat de femeile din UDMR în funcţii din administraţie la nivel local şi judeţean lasă de dorit şi faţă de media pe ţară.
„Sunt ferm convinsă că liderii noştri bărbaţi sunt conştienţi de fapul că mai multe femei aduc o faţă mai umană politicii. Într-un an cum este 2016, plin cu provocări externe şi interne, este enorm de important să poţi să construieşti, să realizezi un consens, iar femeile au un rol foarte mare în acest sens”, a spus liderul Organizaţiei de Femei a UDMR.Biro Rozalia a adăugat că, la nivel naţional, sunt 246 de femei alese pe listele UDMR în consiliile locale, trei care ocupă funcţii de primar, 12 de viceprimar şi 12 care au fost alese în consilii judeţene.”Vrem să dublăm aceste cifre ale reprezentării femeilor din UDMR în administraţia locală”, a afirmat Biro.Organizaţia de Femei a UDMR a fost înfiinţată în anul 2013 în urma unui congres desfăşurat la Cluj-Napoca.