Una dintre cele mai importante manifestări din domeniul diabetologiei românești, din ultimii ani, se va desfășura în perioada 5-9 aprilie 2016, la București.Pe durata a cinci zile de program, profesioniștii din diabet, autoritățile competente, precum și reprezentanții asociațiilor de pacienți din România vor lua parte la o serie de patru manifestări, fiecare având un specific diferit. Evenimentele se vor derula în contextul Zilei Mondiale a Sănătății 2016, marcată, în fiecare an, pe 7 aprilie și care, anul acesta, are ca temă generală diabetul zaharat.„Evenimentele organizate cu această ocazie se vor desfășura sub denumirea generică Problematica diabetului în România. Aceasta în condițiile în care, la fel ca și în restul lumii, studii recente efectuate în țara noastră privind prevalența diabetului și a unor complicații ale sale (neuropatia, amputațiile) au relevat date care trebuie să îngrijoreze atât pacienții și medicii, cât și decidenții noștri în politica pentru sănătate. Sperăm ca fiecare manifestare integrată în cadrul acestor evenimente să contribuie la definirea celor mai potrivite acțiuni de combatere a diabetului și de îngrijire și tratament pentru persoanele cu diabet din România. Acestea trebuie să reprezinte obiective puternice și pe agenda instituțiilor de profil din țara noastră” a declarat conf. univ. dr. Ioan A. Vereșiu, Președinte Federația Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, co-organizatorul științific al evenimentelor. Ziua de 5 aprilie va fi dedicată unei dezbateri publice cu tema „Problematica diabetului zaharat în sistemul de sănătate românesc” și va consta într-o întâlnire între autorități, medici diabetologi și din domenii conexe, asociații de pacienți și reprezentanți ai mass-mediei. Pe 6 aprilie se va desfășura evenimentul „Prevenție – Educație – Control”, în cadrul căruia va avea loc prezentarea centrelor de diabet din țară, proiectele în care sunt implicate, și vor fi acordate diplome celor care contribuie la lupta împotriva diabetului zaharat. 7 aprilie va fi o zi în care se va face auzită „Vocea persoanei cu diabet: Pacientul cu diabet, în sistemul de sănătate din România”. Evenimentul va fi organizat sub forma unui Forum la nivel național al asociațiilor persoanelor cu diabet din România, în cadrul căruia va fi prezentat și proiectul „Carta Albă a Diabetului” (partener: Federația Asociațiilor Diabeticilor din România). Între 8-9 aprilie medicii diabetologi se vor reuni cu prilejul Simpozionului Național „Noutăți în tratamentul diabetului zaharat. Îngrijirea persoanelor cu diabet, raportată la ultimele ghiduri”. „Diabetul zaharat este o boală care se răspândește epidemic la nivel mondial, în special în țările în curs de dezvoltare, iar Organizația Mondială a Sănătății a evidențiat că în 2014 prevalența diabetului era de aproximativ 9% la adulții cu vârsta peste 18 ani. În 2015, diabetul a produs 5 milioane de decese, la nivel internațional. Acestea sunt doar câteva dintre semnele alarmante care ne conduc la inițiative precum seria de evenimente Problematica diabetului în România. Aceste evenimente sunt binevenite și necesare, amintindu-ne tuturor că lupta împotriva diabetului se duce prin informare constantă și măsuri concrete”, a declarat prof. univ. dr. Maria Moța, membru în Consiliul de Conducere al Asociaţiei Europene pentru Studiul Diabetului. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, până în 2030, există pericolul ca diabetul să reprezinte cea de-a șaptea cauză de deces, pe glob.„Epidemia de diabet nu ocolește nici țara noastră, aproximativ 2 milioane de persoane trăind în România cu această boală. Evenimentele care se petrec în toată lumea de Ziua Mondială a Sănătății, și care au ca temă diabetul zaharat, reprezintă o necesitate în evidențierea problematicii diabetului. Totodată ne propunem informarea opiniei publice, a profesioniștilor din domeniul medical și, nu în ultimul rând, a autorităților, cu privire la situația actuală a maladiei. În România, pe parcursul a cinci zile de evenimente puse în slujba diabetologiei și, în special, a persoanei cu diabet, vom avea prilejul să ne definim, o dată în plus, ca o comunitate medicală implicată activ în inițiativele globale de reducere a prevalenței diabetului, pe plan național, în conformitate cu cele mai noi recomandări internaționale”, a afirmat prof. univ. dr. Cristian Serafinceanu, Președinte Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice. Experții în diabetologie subliniază rolul pe care evenimentul de anul acesta îl are, în trasarea unui model de implicare activă, pentru publicul larg. „Faptul că, anul acesta, Ziua Mondială a Sănătății, pune în centrul dezbaterilor problematica diabetului zaharat, reprezintă o inițiativă importantă. Una dintre misiunile noastre, ale experților în sănătate, este cea de a înțelege cât mai bine ghidurile, tendințele și noutățile care apar pe plan mondial, pentru a le putea transfera în practica de zi cu zi. În acest sens, evenimentele care au loc între 5-9 aprilie anul acesta, în România, sunt relevante atât datorită implicării în cadrul lor a reprezentanților din toate sectoarele responsabile, cât și datorită volumului de informații care vor avea un impact pozitiv, sper eu, asupra opiniei publice și a gradului de cultură în domeniul diabetului zaharat”, a declarat prof. univ. dr. Nicolae Hâncu, membru de Onoare al Academiei Române și Președinte de Onoare al Federației Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice. Seria de evenimente „Problematica diabetului în România” este organizată științific de Federația Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice și Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice. Concept și Management eveniment: Sănătatea Press Group, expertul tău în comunicare pe domeniul medical.