DEFAVORIZAȚII

Partea stângă a Prutului continuă să sângereze durere și profundă neîmplinire. Partea dreaptă a Prutului continuă să sângereze durere și neîmplinire. Cu toate acestea, în timp ce țara de dincolo de Prut se zbate în a-și recompune identitate națională, chiar și sub nemiloasa ștrangulare a mâinilor pătate de sânge ale Rusiei, țara de dincoace de Prut se zbate în constanta ignorare și părăsire, de data aceasta a Bucureștilor, în principal. Moldova vine din istorie cu acest handicap al atenție. După ce a dat voie Bucureștilor să fie capitala României, Iașii s-au văzut obligați să aștepte de fiecare dată să se întâmple câte o minune pentru a fi luat în seamă, pentru a fi  păstrat în regula jocului, de altfel parșiv și murdar din care Moldova de fiecare dată a fost exclusă. Așadar, chiar dacă marile idei, marile revoluții, de la 1848 și până la 1989 au început de la Iași, Moldova nu a reușit să convingă de nevoia de a fi păstrată cel puțin în atenția puterii de la București. Nu de același tratament discriminator a avut parte și Ardealul, care, beneficiind de morga Înaltelor Curți ale Imperiului Habsburgic, a fost curtată și primit în saloanele puterii de pe malurile Dâmboviței, chiar și numai prin motivația, hilară de altfel, cel identifică mai aproape de Occident cu un pas, cel puțin. Multiculturalismul Ardealului, multietnicul acestei părți din România, cu etnii ale țărilor occidentale (Ungaria, Germania, Austria, de exemplu) a fost tot timpul mult mai apreciat decât ceea ce putea oferi Moldova, în această materie (ruși, ucraineni, lipoveni). Mai mult, acel spirit agresiv al rușilor de a tăia mai întâi , pentru ca  mai apoi să  numere ne-a asociat cu estul primitiv, înapoiat, needucat. Bucureștiul dacă pentru Ardeal a avut tot timpul numai cuvinte de laudă, dacă tot timpul a oferit de cele mai multe ori necondiționat o mână întinsă, dinspre capitală înspre provincie, față de Moldova nu a existat niciodată o astfel de deschidere, o astfel de curtoazie, chiar dacă, fără a provoca excese de orgolii, Moldova a dat tot ce are țara mai de valoare, de la personalități de marcă ale culturii naționale, la idei. Perioada de după 1859 și până azi, 2016,  a însemnat pentru Moldova o izolare aproape totală, pe considerentul că ”nu este bine să dezvoltăm această regiune, aflată în imediata apropiere a rusului hrăpăreț”! O astfel de ”protecție” a reușit să inducă și o reacție implozivă, transformând Moldova nu numai într-un pol al sărăciei, cât mai ales într-un viespar, specific loviturilor sub centură, trădărilor, luptelor fratricide, loviturilor de cuțit în omoplatul colegului, prietenului, colaboratorului.

S-a ajuns astăzi ca Moldova să fie învinsă prin noi înșine, aceștia fiind cei care se prezintă a fi responsabili nu de soarta Moldovei cât mai ales de destinul fiecăruia în parte, pe timpul mandatului acestora, de a fi la dispoziția interesului general.  Într-o regiune săracă discrepanțele au o valoare mult mai agresivă decât într-un spațiu în care există și o clasă medie, clasă care aplatizează valorile minime și maxime, oferindu-ne o medie încurajatoare, chiar dacă, pe fond, aceasta nu ne ajută la nimic, decât doar la statisticile pe cap de locuitor.  Tot timpul valoarea medie a fost o valoare pe cât de falsă pe atât de otrăvitoare, încă din regimul comunist, atunci când raportam că avem patru porci, din care doi erau destinaţi exportului, pentru ca în realitate să aveam doar acei doi porci, evident destinați exportului (considerat a fi o prioritate națională care ne-a ajuta să ne plătim datoriile, cu prețul încercării iminente de distrugere a poporului român). Regimul comunist, chiar dacă a construit și în Moldova ”lucruri mărețe” nu a ezita să descopere acel pericol sovietic, exersat și prin ultimatumul de 96 de ore dată de URSS, la  26 iunie 1940, de părăsire a Basarabiei! Astfel,  armatele comuniste sovietice au ocupat vechile teritorii ale Basarabiei, nordului Bucovinei și Ținutului Herţei, o suprafață de 50.762 km² cu aproximativ 4 milioane de locuitori, majoritatea etnici români.

România și astăzi este în pericol, chiar dacă alianţa cu NATO și intrarea în UE sunt argumente greu de ignorat, de zbaterile inconștiente ale Federației Ruse, asemănate cu zbaterile unui urs rănit, mai mult în orgoliul Marelui Urs decât în intenția reală de recuperare a unor teritorii în care autohtonii nu au reușit să învețe limba rusă, atunci când își numără banii, în spațiile invadate de imperialiștii sovietici, de la acea vreme a Maicii Rusia, devenită URSS, pentru ca astăzi să semneze Federația Rusă.

Totul ni se trage de la colon iritat și de la ruși.