Fundația Serviciilor Sociale Bethany, în parteneriat cu Asociația Națională pentru Copii și Adulți cu Autism din România (A.N.C.A.A.R.) – filiala Iași și Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale (F.O.N.S.S), anunță lansarea proiectului ”Soluții integrate pentru incluziunea socială a copiilor și tinerilor cu dizabilități”, eveniment care va avea loc miercuri, 27 ianuarie, începând cu ora 10.00, la Hotelul ”Unirea” – Sala Mezanin. Proiectul se va derula în perioada ianuarie 2016 – decembrie 2016 și propune o serie de soluții pentru îmbunătățirea serviciilor adresate persoanelor cu dizabilități din Regiunea de Nord-Est, printre care furnizarea de servicii de recuperare printr-un nou tip de terapie, stimulare senzorială, pentru copii și tineri cu dizabilități(în acest sens, va fi amenajată o cameră de stimulare multisenzorială la sediul Fundației Bethany), implementarea unui program de educație parentală pentru părinții copiilor cu dizabilități, formarea unei rețele profesionale pentru specialiștii activi în domeniul dizabilități, promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități și îmbunătățirea legislației prin colaborarea cu factorii de decizie de la nivel local și central. ”Activitățile prevăzute în cadrul proiectului vizează atât copiii și tinerii cu dizabilități, familiile acestora, dar și instituțiile active în domeniu: 30 de copii și tineri cu vârste cuprinse între 2 și 25 de ani, cu dizabilități, aflați în monitorizarea Fundației Serviciilor Sociale Bethany, 50 de părinți sau aparținători ai copiilor și tinerilor cu dizabilități, 30 de specialiști din rândul a 20 de ONG-uri active în domeniul promovării protecției drepturilor persoanelor cu dizabilități din Regiunea de Nord-Est, 50 de reprezentanți ai ONG-urilor și instituțiilor publice active în domeniul promovării și respectării drepturilor persoanelor cu dizabilități din Regiunea de Nord-Est”, precizează inițiatorii proiectului, într-un comunicat de presă. Proiectul este co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă și are un buget total de 84.222 CHF. Grantul acordat este de 74.950 CHF, iar co-finanțarea asigurată de solicitant și parteneri este în valoare de 9.272 CHF. (E.M.)