Gorghiu exclude alianțele electorale și pre-electorale la alegerile locale din 2016

Partidul Național Liberal va merge singur în campania pentru alegerile locale, a declarat, sâmbătă, în cadrul unei conferințe de presă, co-președintele PNL Alina Gorghiu. Cei doi copreședinți ai PNL, Alina Gorghiu și Vasile Blaga, au fost întrebați dacă în campania electorală de la Iași liberalii vor face alianțe electorale, dar au respins această posibilitate. Mai mult, Alina Gorghiu a afirmat că PNL nu va face nicio alianță la nivel național. „Vom câștiga alegerile singuri. Nu avem nevoie pentru Primărie de nicio alianță pre electorală sau electorală cu nimeni. PNL, în această campanie, merge singur. Nu numai la Iași, peste tot, la nivel național”, a spus Alina Gorghiu. În cadrul aceleiași conferințe, Gorghiu a afirmat că a venit la Iași pentru a sprijini echipa județeană care va demonstra că rezultatele de la prezidențialele din 20014 nu au fost întâmplătoare. „Atunci ieșenii au ales un anumit profil de candidat, profil pe care Marius (Bodea-nr.) îl are. Nu degeaba i-am spus la ultima vizită în Iași „micul Iohannis”, pentru că eu chiar cred că este cel mai potrivit să candideze la Primăria Iașiului, spre deosebire de contracandidatul său, care, din păcate, de 12 ani îi ține isonul domnului Nichita și nu a făcut nimic altceva decât să vină cu un aer toxic pentru tot ceea ce înseamnă administrație locală”, a spus Alina Ghorghiu. Potrivit Alinei Gorghiu, municipiul Iași a fost izolat de foarte multă vreme de orice idee legată de modernizare, de dezvoltare, motiv pentru care șeful Aeroportului Iași, Marius Bodea, candidatul PNL la Primăria Iași, este singurul exemplu care poate demonstra că municipiul reședință poate fi „o poartă pentru tot ce înseamnă Moldova”. „Pentru PNL, pentru mine personal, câștigarea primăriei Iași este cel mai important lucru după câștigarea Bucureștiului. Este o miză a PNL, e o miză personală, pe care o luăm cât se poate de în serios”, a mai spus Gorghiu. Ea a reamintit că, deși până acum guvernarea PSD a făcut multe promisiuni electorale referitoare la autostrada Iași-Târgu Mureș și spitalul regional, nu a realizat nimic. La rândul său, copreședintele PNL Vasile Blaga a subliniat importanța Iașiului pentru istoria recentă a liberalilor dar și pentru alegerile din 2016. „Am început precampania electorală pentru alegerile locale din 2016 cu Moldova. Ieri și azi am fost în Galați, unde am lansat cei 65 candidați ai noștri pentru primării, inclusiv Primăria Galațiului. Noi considerăm că Moldova nu mai este monopolul absolut al PSD-ului, la fel ca și Oltenia. S-au comportat cum nu trebuie cu aceste provincii mari, le-au considerat pur și simplu bazine de vot necondiționat ale ale stângii, iar felul cum au administrat aceste zone le vedeți cu toții”, a spus Blaga. Cei doi copreședinți vor lua parte, duminică dimineața, la lansarea a 50 de candidați PNL pentru alegerile locale din 2016. De asemenea, vor lua parte la evenimentele organizate de autoritățile locale în Piața Unirii, pentru a marca 157 de ani de la înfăptuirea Unirii Moldovei cu Țara Românească.