24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Zi de odihnă lucrătoare. Zi de sărbătoare lucrătoare. Sărbătoare națională într-o duminică, devenită astfel zi de odihnă lucrătoare. 24 ianuarie, ziua în care s-a dovedit în practică semnificația și, mai ales, importanța unirii. ”Unde-i unu nu-i putere / la nevoi și la durere / unde-s doi puterea crește / și dușmanul nu sporește” . Astăzi întreaga țară sărbătorește ceea ce de fapt îi lipsește. Unirea, solidaritatea în cuget și-n simțiri, dar mai ales în faptele necesare ”întregului popor”.
Pentru ieșeni, ziua de 24 ianuarie are o semnificație aparte. Mult mai profundă, mult mai tragică, în sensul dramatic al termenului, atinge profunzimi nebănuitelor, ce reușesc să ne aducă cât mai aproape de rădăcini.
Astăzi, privind retrospectiv ceea ce s-a întâmplat acum 157 de ani, pe 24 ianuarie 1859, există inevitabilul diagnostic pus, pe înțelesul întregii suflări a Moldovei, în termenii: ”am fost luați de proști”. Mai academic spus, înaintașii noștri au fost mințiți în acele înțelegeri cu ușile închise, unde s-a convenit unde să fie capitala noului principat, format prin unirea Moldovei cu Țara Românească. Atunci, conducătorii Moldovei au acceptat ca noua țară să fie condusă de la București, ce urma să devină capitala politică a țării, în timp ce Iașului i se rezerva dreptul de a fi, ceea ce de fapt a fost dintotdeauna, capitala spirituală a țării, capitala culturii naționale, pentru care urma să primească anual un milion de lei aur. Bucureștiul a devenit capitala politică a României, în timp ce Iașul a rămas ”cu buzele umflate”, accentuând și printr-o astfel de poziție postura prostului. Am fost păcăliți atunci și încă mai suntem și acum, Moldova devenind o altfel de capitală, aceea a sărăciei, ignoranței, părăsirii, izolării, chiar dacă a continuat să ”livreze” țării cele mai importante momente ale istorie, dar și pe cei mai reprezentativi români, personalități de marcă ale culturii naționale. Iașul de mai bine de un secol și jumătate exersează rolul Cenuşăresei, așteptând câte un bal, astfel încât, la miez de noapte să încerce să-și uite condorul în urmă, în speranţa că va reuși să trezească interesul unui prinț, care ar face posibilă distrugerea acestui blestem, de mai bine de un veac și jumătate de singurătate.
Moldova este izolată de restul tării, reușind să se prezinte Europei ca fiind una dintre cele mai sărace euro-regiuni ale Uniunii Europene. Nu a exista până acum decât palide revolte din interiorul Moldovei, ce s-au dovedit a fi ineficiente, chiar și numai pentru că, de fiecare dată, s-a găsit o altă știre explozivă, de breaking news, care să lase în umbră, cea mai dramatică relatare de pe frontul de est al unei Europe din ce în ce mai dezmembrată ca interesse, din ce în ce mai decimată de un război pe care nici o minte luminată de la Bruxelles nu a reușit încă să-l înțeleagă. Trăim astăzi plenar acest tip de anxietate care ne ridică umerii, în sensul neputinței, în sensul neînțelegerii a ceea ce se întâmplă cu noi.
Paradoxal, noi, cei din Moldova, știm ce se întâmplă cu noi, căci acest tip de comportament față de Moldova a existat, în fiecare zi, din 1859 înspre 2016. Suntem părăsiți, suntem lăsați pradă ciorilor, corbilor, hienelor, atâta timp cât acestea nu mai au nici ele parte decât de un ospăț al ciolanelor, al trupurilor costelive, în care se mai vede, mai ales înspre amurg, o palidă lumină. Unii cred că este vorba despre acea speranţă care nu moare niciodată, alții descoperind doar lumina blândă și rugătoare a unei lumânări. S-ar putea să fie, totuși, speranța la căpătâiul căreia un trecător stingher să fi aprins lumina blândă și rugătoare a unei lumânări.
