Mitropolitul Ardealului şi alte două cadre didactice ale Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu care au coordonat lucrările unor deţinuţi nu s-au prezentat la Comisia de Etică, surse universitare spunând că IPS Laurenţiu Streza a transmis că a dat doar „o binecuvântare” unei cărţi a lui George Becali.Potrivit unui comunicat de presă transmis de reprezentanţii ULBS, Comisia de Etică a instituţiei, reunită marţi, a amânat luarea unei decizii în privinţa cadrelor didactice care s-au implicat în scrierea unor lucrări ştiinţifice de către persoane aflate în detenţie, din cauza faptului că nu au putut fi audiaţi toţi cei implicaţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.”În faţa comisiei s-au prezentat conf. univ. dr. ing. Mirela Stanciu, de la Facultatea de Ştiinte Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului, şi prof. univ. dr. ing. Gligor Ciortea, directorul general al Departamentului pentru Învăţământ la Distanţă şi Frecvenţă Redusă, în timp ce prof. univ. dr. ing. Valentin Petrescu, din cadrul Facultăţii de Inginerie, şi prof. univ. dr. Laurenţiu Streza, mitropolit al Ardealului, şi-au formulat şi transmis în scris punctele de vedere. Conf. univ. Doru Poiană de la Facultatea de Drept a formulat o cerere de amânare, neputând fi prezent întrucât este apărător într-un dosar aflat pe rol la Curtea de Apel Alba Iulia”, se arată în comunicat.Potrivit sursei citate, Comisia de Etică va stabili, împreună cu Doru Poiană, ziua din cursul acestei săptămâni în care el urmează să se prezinte în faţa Comisiei.„Comisia de Etică a ULBS precizează faptul că, potrivit art. 6, al. 5 din Regulamentul de organizare şi funcţionare, accesul terţilor la dosarul de caz este interzis, excepţie făcând autorităţile competente ale statului. După ce vor fi audiaţi toţi cei implicaţi în acest caz, Comisia de Etică va lua o hotărâre, care va fi făcută publică în integralitate”, se mai arată în comunicat.Surse din cadrul Universităţii au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că, în documentul transmis Comisiei de Etică, mitropolitul Ardealului, IPS Laurenţiu Streza, a precizat că nu a coordonat lucrarea lui George Becali „Iubire milostivă…”, ci doar a dat „o binecuvântare” cărţii respective.Potrivit listelor făcute publice de către Ministerul Justiţiei, opt dintre universitarii sibieni au coordonat lucrări ale unor deţinuţi, cinci dintre aceştia aparţinând de ULBS, iar restul fiind de la Universitatea Româno-Germană şi Universitatea Alma Mater.Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, anunţa, în 12 ianuarie, că va propune Guvernului, în prima şedinţă din februarie, emiterea unei ordonanţe de urgenţă pentru abrogarea articolului din lege care prevede că deţinuţii care scriu lucrări ştiinţifice beneficiază de o reducere cu 30 de zile a pedepsei pentru fiecare carte, precizând că tot atunci va pune pe masa Executivului regulamentul de aplicare a Legii 254/2013, care trebuia să fie adoptat din februarie 2014.Ministrul preciza că prevederea legală potrivit căreia deţinuţii care scriu lucrări ştiinţifice beneficiază de o reducere a pedepsei există în Dreptul român din 1969 şi a fost preluată în variantele succesive ale legilor de executare a pedepselor, inclusiv în 2006 şi în această ultimă lege 254/2013.”De-a lungul timpului, această prevedere nu pare să fi suscitat probleme. Problemele au apărut din momentul în care, la nivelul anului 2013, am asistat la o creştere fulminantă, exponenţială putem spune, a acestor lucrări”, afirma Raluca Prună.