Breaking News

Tăriceanu: Ajutorul de 150 milioane de euro acordat Republicii Moldova, analizat cu prioritate de Parlament

Parlamentul va analiza cu prioritate cererea de reexaminare în legătură cu împrumutul de 150 de milioane de euro pe care Guvernul României l-a acordat Republicii Moldova, iar acest lucru va oferi ţării vecine o perioadă de respiro, a declarat marţi preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.”Parlamentul va analiza cu prioritate solicitarea de reexaminare trimisă de preşedinte în legătură cu împrumutul de 150 de milioane de euro pe care Guvernul României l-a acordat Moldovei. Cred că presiunile politice şi sociale din Moldova şi dificultăţile economice sunt atât de mari încât acest ajutor va fi mai mult decât binevenit, le va da o scurtă perioadă de respiro în care să negocieze cu organismele internaţionale, cu Fondul Monetar, cu Comisia Europeană, cu Banca Mondială pentru programe de reformă care să restabilească echilibrele economice şi, într-un fel, să detensioneze situaţia socială şi politică din Moldova”, a spus marţi Tăriceanu, după ce l-a primit la Senat pe noul premier al Republicii Moldova, Pavel Filip.Tăriceanu i-a transmis oficialului moldovean dorinţa Senatului de a sprijini în continuare parcursul european al Republicii Moldova, care presupune reforme „câteodată complicate, dureroase”, dar necesare pentru a compatibiliza sistemele politice şi economice dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană.”Cred că ajutorul nostru este important, aş spune că este esenţial. Moldova trebuie să simtă că în România are un partener onest şi statornic şi pledez pentru ca România să facă eforturi consistente şi vizibile, concrete în acest sens, dincolo de declaraţiile politice frumoase, care se fac în astfel de ocazii”, a spus preşedintele Senatului.De asemenea, Tăriceanu a apreciat „latura simbolică” a primei vizită externe a lui Pavel Filip în România şi a subliniat importanţa unei implicări mai serioase a României în sprijinirea Republicii Moldova.”În perioada care a trecut am făcut câteva remarci publice în care îmi exprimam dezamăgirea faţă de slaba implicare a României în soluţionarea crizei politice de la Chişinău. În final sigur că soluţionarea crizei s-a făcut fără ajutorul României, dar acesta nu este lucrul care să ne bucure. Ne bucură soluţionarea crizei, dar nu că România a stat destul de retrasă, în expectativă”, a mai spus Călin Popescu Tăriceanu.Premierul Dacian Cioloş a declarat, marţi, după întâlnirea cu premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, că România condiţionează acordarea primei tranşe din acordul de asistenţă financiară rambursabilă de un set de măsuri concrete de reformă pe care Guvernul de la Chişinău trebuie să le ia în perioada următoare.Premierul moldovean s-a întâlnit astăzi şi cu preşedintele Klaus Iohannis, dar şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. El urmează să discute şi cu reprezentanţii PNL.Preşedintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului spre reexaminare, la începutul lunii noiembrie 2015, Legea pentru ratificarea Acordului privind asistenţa financiară rambursabilă între România şi R.Moldova, considerând că promulgarea nu este oportună câtă vreme nu există certitudinea continuării procesului de reforme.