Jucătorii Horia Tecău și Jean-Julien Rojer s-au calificat în sferturile de finală ale probei de dublu la Australian Open. Principalii favoriți la câștigarea turneului de la Antipozi, Tecau și Rojer au trecut în două seturi de italienii Cecchinato și Seppi, cu 7-6 (0), 6-3. Pentru un loc în semifinale, Tecău și Rojer vor da piept cu francezii Adrian Mannarino și Lucas Pouille. În celălalt sfert de finală din partea superioară a tabloului, Raven Klaasen/Rajeev Ram (Africa de Sud/Statele Unite) îi vor întâlni pe Jamie Murray/Bruno Soares (Marea Britanie/Brazilia), după ce au furnizat surpriza și i-au eliminat în optimi pe frații americani Bon și Mike Bryan.