Breaking News

Daniel Fenechiu: Lupta anticorupție trebuie continuată la același nivel în următorii ani

Deputatul Daniel Fenechiu, președintele PND, subliniază că lupta anticorupție trebuie să continue în România, cu același randament, încă doi – trei ani, pentru a putea vorbi ulterior, la nivelul anului 2020, de eradicarea fenomenului în țara noastră. Precizarea sa vine în contextul în care, conform Indicelui de Percepție a Corupției 2015, lansat miercuri de Transparency International, România se clasează pe locul 58 în topul statelor lumii, cu un scor de 46 de puncte raportat la o medie a statelor Uniunii Europene de 65,36 de puncte și sub media europeană, printre țările UE incluse în index cu cel mai mic punctaj, alături de Bulgaria, Grecia sau Italia. „Faptul că România se găsește pe un loc neonorant nu este întâmplător, pentru că faptic și în realitate lupta anticorupție a început, practic, în România, undeva prin 2012. Deci, nu poți în trei ani de zile să eradichezi corupția în contextul în care ea, în România, era un fenomen de masă. Când vorbim de corupție de cele mai multe ori ne referim la marea corupție cu care luptă instituțiile statului și, după cum observăm, se obțin succese. Din păcate, însă, nu există rezultate semnificative în lupta cu mica corupție, respectiv atențiile, cadourile, șpăguțele. Ideea de corupție trebuie eliminată și din mentalul românului, care trebuie să înțeleagă că nu e în regulă să dea șpagă la doctor, atenții la învățători și profesori sau la Primărie și Finanțe”, a declarat Daniel Fenechiu, pentru AGERPRES. El a adăugat că lupta împotriva corupției trebuie să continue cel puțin cu același randament în următorii doi — trei ani de zile. „Lupta împotriva corupției trebuie să continue în România pentru că, dacă randamentul de astăzi se va păstra încă doi — trei ani de zile, undeva spre 2020 vom putea spune că în România corupția a fost eradicată. Dacă în schimb se vor produce modificări la nivelul instituțiilor judiciare, mă refer la faptul că anul acesta este un an important — se vor desemna șefii ÎCCJ, al Parchetului General și al DNA—, se vor produce modificări care să încetinească lupta anticorupție sau să o deturneze, atunci cu siguranță orizontul de 2020 este posibil să fie foarte optimist”, a explicat deputatul. Anul 2015 a arătat că oamenii care lucrează împreună pot avea succes în lupta împotriva corupției. Deși corupția este încă răspândită la nivel global, mai multe țări și-au îmbunătățit scorurile în ediția 2015 a Indicelui de Percepție a Corupției (IPC) lansat miercuri de Transparency International. Punctajul unei țări/ unui teritoriu indică nivelul perceput al corupției pe o scală de la zero la 100, unde zero înseamnă că țara este percepută ca fiind extrem de coruptă și 100 că țara este percepută ca fiind foarte curată. În index au fost incluse 168 de țări.