24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
În Olimp ai dreptul să ajungi doar dacă ai trăit 80 de ani pe Pământ, cunoscând, în egală măsură, suferința și bucuria, durerea și plăcerea. Astfel vei știi să discerni între bine și rău, între a fi și a nu fi.
Octogenarul este cheia de boltă a înțelepciunii. Cel care a reușit să învingă viața cu optzeci de treceri în Noul An, acela este în măsură să strige, asemenea lui Socrate: ”Știu că nu știu nimic”!
Știu că nu știu nimic despre Florin Piersic, eu fiind tot un fel de optzecist, an care mă include în generația debutului meu literat, în anii 80.
Despre Florin Piersic cu cât știi mai mult, cu atât constați că știi mai puțin, până la acel strigăt dureros pe care, în fața unui pahar de cucută, Socrate nu a ezitat să-l rostogolească în istorie, bucurând generații cu astfel de paradoxuri viabile. Aceștia sunt oamenii care își pun întrebări, deosebindu-se fundamental de cei care știu să răspundă la toate întrebările, puse sau nepuse.
Florin Piersic face parte din noi. El există în fiecare, așa cum există frumosul în fiecare sau amintirea, visul, tăcerea și chiar liniștea de dinaintea furtunii…
La optzeci de ani Florin Piersic seamănă foarte bine cu cel care, acum 20 de ani, împlinise vârsta de 60 de ani sau cu cel care, acum 60 de ani, împlinise ”rușinoasa” vârstă de 20 de ani.
O minune cu trup și glas, cu zâmbet inconfundabil și trecere sfioasă de mână prin păr, o vibrație de aer cum mai sunt căderile de frunză sau de petale aruncate în fața mirilor… sau o ploaie de aplauze…de multe aplauze cât să înroșească palmele unei planete de 80 de ori mai mare decât aceasta pe care ne-am cocoțat, cum alții se mai urcă în tei, după tot felul de pupeze.
De această dată m-am urcat într-un piersic. La 80 de ani are doar optzeci de cercuri și încă loc pentru alte 80 sau chiar 90, 100 și de ce nu 120, cum știe el, piersicul că este vârsta în Țara Sfântă, acolo unde este primit cu brațele deschise, cu ușile deschise și cu inimile la fel de larg deschise, că nu mai știi de unde se face atâta curent, de dimensiunea unei vijelii, între el și cei care îi ies în cale să-l binecuvânteze.
Florin Piersic a trecut de mult în legendă. O legendă vie spusă chiar de el sau de mesenii adunați prin case, în miez de noapte: ”Vino, băi, că a venit Piersicu la Loți!” ”Deschideți ușile la cămin sau porțile la stadion, că vrem să-l ascultăm și noi ce ne mai zice, țuca-i-aș nemurirea lui de cicoflender”!
Vine Piersicu la noi / cu un an mai bogat, / cu un an mai apăsat, / pe iarnă călare / din inimi zidindu-și cărare! / Vine Piersicu la noi / și noi ajungem sub voi / și voi ajungeți sub ei, / doar Piersicu fiind călare / pe sufletul nostru se ridică în două picioare! / Vine Piersicu la noi / așa cum vine și noaptea peste Lună / cum vine noaptea peste bună… / Bună seara, e vremea cinstitului până la zi / căci astăzi s-a născut Piersicu / nemuritor de teatru și de poezii.
Hei, țuca-ți-aș nemurirea ta de cicoflender! Florin Piersic, cel mai roditor pom, plin de povești, amintiri, roluri și de poezii.
Astăzi, cum se spune la poezie, este ziua celui care are dreptul să-și treacă pe cartea de vizită funcția de ÎNȚELEPT. Are toate documentele vârstei care să-i ateste această calitate. Adresa sa de domiciliu trebuie și ea schimbată, tipărindu-se adresa reală, aceea prin care este identificat sufletul românilor rămas în poziția ”cu sufletul la gură”, în timp cât el, Actorul, nu a ezitat să le facă viața mai fericită. Mulți dintre ei au reușit să moară de câțiva zeci de ani buni, rămânând în continuare cu Piersicu lor în gând.
Nu avem nevoie de numărul lui de telefon. Atunci când simțim nevoia să-l auzim, să-i spunem câte ceva sau pur și simplu să-l privim adânc în ochi, ca și cum am privi în adâncime prăpastia, în care au căzut ”Haiducii lui șapte cai”, trebuie doar să-l strigăm: Florin Piersic! Sau să nu-l strigăm! S-ar putea să-l speriem sau să-l deranjăm în spectacol. Cred că ar fi suficient să-i șoptim numele și el…Sau mai bine ar fi să ne gândim doar la el, iar el ar sosi, nu lângă noi, nu în brațele noastre, ci ar ajunge în noi, cum mai ajunge amintirea – bucuria de a fi liberi să ni-l imaginăm pe Florin Piersic, actorul care ne-a luat pe toți, pe același bilet, cu el, îngrămădindu-ne în primul rând, astfel încât la pozat să încapă 22 de milioane de români, cu zâmbetul sculptat pe buzele fiecăruia, astfel încât zâmbetul Actorului să traducă mimica pe care o capeți atunci când pronunți: Chees!
Florin Piersic la 80 de ani încă mai poate să-i spună lui Radu Beligan, Maestre, așa cum și noi la toți anii pe care reușim să-i însumăm, încă mai putem să-i spunem lui Florin Piersic, Maestre, chiar dacă, de când Tudor Arghezi a dat Maestru pe un măgar, mulți prevăzători se mulțumesc să li se spună doar Florin Piersic, găsind că Florin Piersic este mai mult decât un maestru!
