Experiențe finlandeze de formare în cadrul Proiectului ”Erasmus”

 

“Implementarea mediilor de învățare virtuale” este unul din proiectele europene de anvergură care se derulează  la Liceul Teoretic “Dimitrie Cantemir” din Iași, cu 20 de mobilități individuale – cursuri de formare pentru profesorii și directorii liceului, având ca scop îmbunătăţirea calităţii şi consolidarea dimensiunii europene în educaţie, încurajarea învăţării limbilor străine şi a cooperării cu alte instituții de învățământ europene, promovarea conştiinţei interculturale şi a inovaţiei în ceea ce priveşte metodele pedagogice și tehnicile informaţionale, constituind un univers special creat în direcţia asigurării unei dezvoltări echilibrate şi armonioase a elevilor, care să permită deschiderea acestora spre alteritate culturală.   Cele opt fluxuri ale proiectului coordonat de prof. Alina – Diana Prodan vizează specializarea profesorilor din Liceul Teoretic “Dimitrie Cantemir” Iași în deprinderea predării asistate de calculator, diversificarea ofertei educaționale a liceului, însușirea unor modele manageriale eficiente, sporirea parteneriatelor internaționale, atragerea de fonduri extrabugetare și investiții pentru îmbunătățirea bazei materiale și logistice a școlii.  ”În perioada 10 – 14 ianuarie, doi membri ai echipei manageriale au participat la cursul de formare “School management”, care s-a desfășurat la Joensuu (Finlanda). Tematica abordata a fost de mare diversitate: politici curriculare dezvoltate de sistemul de educație finlandez, managementul timpului, noile generații și piața muncii, calitate în educație, leadership și managementul comunicării etc., atât în cadrul programului de instruire, cât și prin experiențele cognitive și culturale dobândite prin vizitarea unor școli finlandeze”, a declarat prof. dr. Anca Dimitriu, directorul Liceului Teoretic ”Dimitrie Cantemir” din Iași. (E.M.)