Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a analizat, împreună cu organizațiile membre, modul în care a fost organizat Programul Național ‘Tabere Studențești’ 2015 și a transmis Ministerului Tineretului și Sportului (MTS) raportul rezultat, împreună cu propunerile federației pentru ediția 2016 a taberelor studențești.Concret, în anul 2016 studenții își doresc mai multe locuri de tabără (de la 6000 la cel puțin 7000) și sejururi mai lungi (de la 5, la 7 zile), care să fie acordate în mod transparent, atât pentru studenții cu rezultate academice deosebite, cât și pentru cei care fac parte din categorii dezavantajate.Programul Național ‘Tabere Studențești’ reprezintă unul dintre mecanismele folosite de autoritățile publice centrale responsabile de domeniul tineretului pentru a stimula performanța în rândul studenților, dar și pentru creșterea incluziunii sociale a grupurilor dezavantajate în mediul universitar. Locurile în tabără sunt acordate, anual, studenților care au cele mai bune rezultate academice sau rezultate deosebite în activități extracurriculare, sau studenților care provin din medii socio-economice dezavantajate și care necesită măsuri suplimentare de susținere în vederea asigurării echității în învățământul superior.Astfel, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a realizat Raportul ANOSR cu privire la implementarea Programului Național ‘Tabere Studențești’ 2015, document realizat pe baza chestionarelor aplicate studenților participanți în taberele studențești în această vară și care prezintă percepția acestora față de modalitatea în care taberele s-au derulat, dar și o serie de recomandări ale ANOSR pentru ediția din 2016 a Programului Național ‘Tabere Studențești’, recomandări ce ar trebui să fie implementate de către Casele de Cultură ale Studenților, universități și Ministerul Tineretului și SportuluiPrincipalele probleme în implementarea acestui program național, sesizate de către studenții participanți în taberele studențești în vara anului 2015 și de către ANOSR au fost: durata prea scurtă a unei serii de tabără, prețurile prea mari practicate de agenții economici care au asigurat masa în tabere, costul meselor depășind bugetul alocat de MTS studenților (40 de lei/zi pentru 3 mese), faptul că o parte dintre universitățile de stat din România nu au publicat în timp util pe propriile site-uri informațiile necesare pentru a aplica pentru un loc de tabără, numărul prea mic de locuri de tabără alocate de MTS în comparație cu numărul de solicitări eligibile, iar pentru anumite locații de tabără au fost semnalate probleme legate de igienăși condițiile de cazare.De asemenea, majoritatea studenților participanți în taberele studențești declară că nu ar renunța la acest loc în favoarea altor stimulente din partea statului, considerând foarte utilă derularea unui astfel de program național.Cele mai importante recomandări ale ANOSR pentru îmbunătățirea ediției din 2016 a Programului Național ‘Tabere Studențești’ sunt:
* creșterea numărului de locuri de tabără de la 6000 (n 2015) la cel puțin 7000 de locuri;
* creșterea duratei unui sejur de tabără de la 5 la 7 zile;
* prețurile practicate în locațiile de tabără să asigure trei mese/zi încadrându-se în bugetul zilnic alocat de MTS pentru această activitate, fără a exista alte costuri suplimentare suportate de studenți, astfel, să existe propuneri de meniuri zilnice care să nu depășească valoarea de 40 de lei sau să existe o creștere semnificativă a acestei sume care să asigure masa pe întreaga zi fără a mai exista și alte costuri suplimentare;
* asigurarea de către universități a unei transparente suplimentare în procesul de informare și distribuire a locurilor de tabără și publicarea pe site-urile proprii a tuturor informațiilor necesare pentru această activitate, în timp util și la loc vizibil;
* consultarea Caselor de Cultură a Studenților cu organizațiile studențești din centrele universitare arondate în procesul de selecție al locațiilor de tabără;
* reintroducerea taberelor studențești de iarnă (existente până în anul 2009).
De asemenea, solicităm Ministerului Tineretului și Sportului să înceapă cât mai curând consultările pentru Metodologia privind organizarea și desfășurarea Programului Național ‘Tabere Studențești’ 2016, pentru a se asigura un proces de adoptare a acesteia transparent și în timp util în așa fel încât programul de tabere să se desfășoare optim.În plus, ANOSR consideră că taberele studențești sunt un instrument foarte important de sprijin pentru studenții proveniți din categorii defavorizate, de aceea susținem acordarea a cât mai multe locuri de tabără exclusiv pe criterii sociale, pentru a veni în sprijinul acestor studenți.Reamintim faptul că, pentru al doilea an consecutiv, ANOSR a oferit locurile de tabără primite pentru federație de la MTS pentru studenți aparținând din grupuri vulnerabile (studenți proveniți din familii cu venituri scăzute, studenți proveniți din mediul rural, studenți romi, studenți cu dizabilități, studenți orfani), astfel că aproape 50 de studenți aparținând unor categorii dezavantajate au avut ocazia să petreacă un sejur gratuit de 5 zile în Vama Veche, în luna august, în cadrul Taberei ANOSR pentru studenți.În urma acestui eveniment ANOSR a aplicat o serie de chestionare participanților, pentru a identifica dificultățile principale cu care acest tip de studenți se confruntă în mediul educațional românesc, rezultatele centralizându-se într-un raport. Principalele probleme sesizate de acești studenți au fost: cuantumurile prea mici și numărul insuficient al burselor sociale, multitudinea de taxe percepute de universități, lipsa locurilor suficiente de cazare și condițiile precare din cele existente, lipsa serviciilor de consiliere și orientare în carieră sau slaba adaptare a universităților la nevoile persoanelor cu dizabilități.Așadar, se confirmă încă odată că sistemul educațional românesc se confruntă cu grave probleme de echitate și că studenții proveniți din medii defavorizate întâmpină dificultăți mari în a urma un program de studii universitare, astfel că este imperios necesar ca Guvernul României să adopte de urgență cât mai multe măsuri care să compenseze inechitățile sociale și prin care să fie asigurat acces neîngrădit la educație pentru toate categoriile de tineri.Concluziile acestui raport, precum și propunerile ANOSR pentru remedierea acestor probleme vor fi transmise către Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice și către Ministerul Tineretului și Sportului.